Comisia electorală independentă din Afganistan a anunţat că la alegerile prezidenţiale prevăzute pentru 20 august se vor prezenta 41 de candidaţi.
Conform AFP, până la data încheierii înscrierilor şi-au declarat intenţia de a candida 44 de persoane, dar ulterior un candidat a renunţat şi alţi doi au fost descalificaţi, a precizat preşedintele instanţei electorale, Azizullah Lodin, într-o conferinţă de presă la Kabul. A fost descalificat, de asemenea, un candidat la vicepreşedinţia afgană. Fiecare candidat la preşedinţia Afganistanului trebuie să se prezinte împreună cu doi "coechipieri", care ar urma să devină vicepreşedinţi dacă respectivul câştigă alegerile.
Scrutinul din august este al doilea de acest fel din istoria sufragiului universal în Afganistan, unde ciocnirile între rebeli şi militarii locali şi străini continuă, la aproape opt ani de la invazia SUA menită să-i neutralizeze pe talibani şi pe exponenţii reţelei teroriste Al-Qaida, determinată de atentatele de la 9/11.
În cursul nopţii, opt afgani au murit şi alţi 21 au fost răniţi într-un atac sinucigaş asupra unor vehicule cu combustibil destinat NATO, lângă oraşul Gereshk din provincia sudică Helmand, a indicat un oficial local.
Citește pe Antena3.ro