x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Afganistan / Trei soldaţi morţi în urma prăbuşirii unui elicopter NATO

Afganistan / Trei soldaţi morţi în urma prăbuşirii unui elicopter NATO

07 Iul 2009   •   00:00
Afganistan / Trei soldaţi morţi în urma prăbuşirii unui elicopter NATO

Prima zi a acestei săptămâni a fost una din cele mai sângeroase pentru trupele NATO în Afganistan. În total nouă militari şi-au pierdut viaţa într-o singură zi, în confruntările cu talibanii, în această ţară.



Doi soldaţi canadieni şi unul britanic şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui elicopter al Forţei internaţionale de asistenţă pentru securitate a NATO /ISAF/ în Afganistan. Incidentul s-a produs luni, în sudul ţării, în provincia Zabul, şi a fost provocat de un tir inamic, au fost răniţi încă doi militari canadieniau anunţat surse oficiale militare.


Explozia unei bombe artizanale la Kunduz  a provocat moartea a şapte soldaţi ai NATO, din care patru erau americani, a declarat o sursă aliată, în timp ce şeful serviciilor locale de securitate a indicat că toţi soldaţii erau americani. Pe de altă parte, un şofer kamikaze a atacat o bază a NATO din provincia Kandahar, în sudul Afganistanului, omorând doi civili şi rănind 14 persoane, în contextul ofensivei puşcaşilor marini americani în provincia vecină Helmand.

Insurecţia talibanilor, înlăturaţi în 2001 de la putere de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite ale Americii, s-a intensificat în ultimii doi ani, în pofida prezenţei în Afganistan a aproximativ 90.000 de soldaţi străini, în special americani.

×
Subiecte în articol: externe