x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe AIR FORCE ONE- 2024 lansat din adaptarea unor aparate Boeing  comandate de o companie din Rusia!

AIR FORCE ONE- 2024 lansat din adaptarea unor aparate Boeing  comandate de o companie din Rusia!

de Dan Constantin    |    16 Sep 2017   •   17:18
AIR FORCE ONE- 2024 lansat din adaptarea unor aparate Boeing  comandate de o companie din Rusia!

Se află în lucru noul avion care va fi destinat călătoriilor viitorului președinte al Statelor Unite din anul 2024.Departamentul Apărării al Statelor Unite  a lansat contractul preliminar pentru viitorul avion prezidențial-AIR FORCE ONE , prevăzut să intre în serviciu în anul 2024. Programul PAR(Presidential Aircraft  Recapitalization) are ca obiect înlocuirea aparatelor  VC 25-varianta militară derivată din Boeing 747-200B-  utilizate pentru zborurile președintelui.

Contractul lansat în 12 septembrie are, potrivit Journal de l*Aviation, o valoare de 600 milioane dolari având ca obiect  transformarea a două aparate B747-8 prin dotări și instalații de comunicații,protecție sporită,realimentare în zbor,reechipare cu instalatii electrice, remobilări.

 Aparatele Jumbo Jet  care urmează să fie transformate pentru flota prezidențială a Statelor Unite au fost inițial comandate de compania Transaero din Rusia , dar nu au fost livrate de Boeing, notează sursa citată.

Aparatele Boeing 747 au fost introduse în circuitul comercial în 2009 ,fiind un avion cvadrimotor de mari dimensiuni și capacitate, cu două culoare și are ca semn distinctiv o cocoașă din cauza celui de al doilea etaj din structură.Are o autonomie de zbor de circa 13 000 de km.

 În România, discuția despre avionul prezidențial nu a depășit faza intențiilor după ce a ieșit la,, pensie” flotila care l-a deservit pe Președintele Nicolae Ceaușescu.Demnitarii circulă de mai mulți ani cu avioane de linie  sau închiriate.

 

×