x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al 5-lea val al pandemiei. Un alt stat UE reintroduce restricțiile anti COVID-19

Al 5-lea val al pandemiei. Un alt stat UE reintroduce restricțiile anti COVID-19

10 Noi 2021   •   10:02
Al 5-lea val al pandemiei. Un alt stat UE reintroduce restricțiile anti COVID-19

Parlamentul de la Copenhaga a aprobat planul guvernului de reintroducere a unor restricții din cauza creșterii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, scrie DPA. Acestea vor fi în vigoare timp de o lună. 

COVID-19 este considerată boală cu impact social critic, astfel âncât executivul poate adopta fără aprobarea legislativului, măsuri de combatere a răspândirii coronavirusului. 

Totodată, certificatul verde pentru COVID-19 va fi obligatoriu din nou pentru acces în restaurante, cluburi, evenimente cu număr mare de persoane, precum târgurile, parcurile de distracție. Acesta se eliberează în urma vaccinării, trecerii prin boală sau prezentării unui test PCR negativ. Este valabil pentru toate persoanele de peste 15 ani. 

Danemarca a renunțat la restricții pe 10 septembrie dar infecțiile au crescut  în a doua parte a lunii octombrie. 
 

×
Subiecte în articol: danemarca resctrictii COVID