x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alarma din spatiu - Ne loveste un satelit american

Alarma din spatiu - Ne loveste un satelit american

de Sînziana Stancu    |    28 Ian 2008   •   00:00

Un satelit american de spionaj, ramas fara surse de energie si propulsie, a scapat de sub control si s-ar putea prabusi pe Pamant, cel mai probabil la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lunii martie.



Un satelit american de spionaj, ramas fara surse de energie si propulsie, a scapat de sub control si s-ar putea prabusi pe Pamant, cel mai probabil la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lunii martie.

Dezvaluirea a fost facuta, initial, de experti in aparare si informatii si de oficialitati guvernamentale, sub conditia anonimatului. Alarmanta informatie a fost confirmata ieri de Casa Alba, care a precizat ca agentiile federale americane monitorizeaza in permanenta situatia satelitului si vor lua toate masurile pentru a limita efectele dezastruoase ale impactului acestuia cu solul.

Expertii estimeaza ca este vorba despre un satelit de recunoastere prin fotografiere, de aproximativ 10 tone si marimea unui microbuz, ce ar putea contine multe substante toxice, de tipul combustibililor pentru rachete pe baza de hidrazina – un lichid extrem de toxic si periculos pentru fiinte si mediu. De obicei, asemenea sateliti sunt readusi pe Pamant in mod controlat, pentru a nu cadea in zone locuite, dar si pentru a nu se risca dezvaluirea unor secrete militare. Acum, procedura nu mai este posibila, deoarece se pare ca satelitul este "mort" de un an de zile.

De asemenea, doborarea lui cu o racheta este riscanta. Cea mai mare nava spatiala care a revenit necontrolat pe Pamant a fost statia Skylab, cu o greutate de 78 de tone. In 1979, resturile sale s-au prabusit in Oceanul Indian si Australia, fara sa provoace, din fericire, pagube sau victime. Despre actualul satelit insa, nu se poate anticipa, deocamdata, unde va cadea.

×
Subiecte în articol: externe