Prima tentativă de alegere a liderului Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova a eşuat marţi. Pentru el au votat toţi cei 53 de deputaţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană.
Nici un deputat comunist nu a intrat în cabina de vot şi, fără cel puţin opt voturi favorabile ale opoziţiei comuniste, coaliţia liberal-democrată aflată la guvernare nu poate alege preşedintele. Liderul PDM, Marian Lupu, a declarat că va continua negocierile cu comuniştii până la 10 decembrie, când urmează să aibă loc alegeri prezidenţiale repetate. Deputatul comunist Iurie Muntean a declarat că PCRM nu va vota nici atunci pentru Lupu, deoarece îl consideră "trădător", pentru că a părăsit partidul în plină bătălie electorală. La rândul său, preşedintele interimar al Republicii Moldova, liderul PL Mihai Ghimpu, a spus că are "un as în mânecă" şi a dat asigurări că "Lupu va deveni preşedinte indiferent de doleanţele comuniştilor". Analiştii cred că Ghimpu are în vedere posibilitatea organizării unui referendum pentru modificarea Constituţiei în vederea alegerii preşedintelui de popor.
Generalul Voronin îşi mână "armata" spre abator
Titlul de mai sus este extras dintr-un ziar apărut marţi la Chişinău în care autorul articolului se referă la "groapa alegerilor anticipate" pe care o sapă liderul comunist Vladimir Voronin în calea propriului partid. Potrivit ultimului Barometru de opinie publică realizat de IMAS, comuniştii moldoveni deja se află în cădere liberă. Şi asta în condiţiile în care încă reuşesc să întreţină un media-holding. Pe parcursul celor 364 de zile cât ar mai rămâne până la alegerile parlamentare anticipate, în cazul în care nu se reuşeşte alegerea şefului statului, "din PCRM rămân doar zdrenţele" vorba unui analist politic de la Chişinău.
Dar Voronin trişează ca să smulgă maximum posibil de la noua guvernare. De aceea, afişează o mină indiferentă. Dar semnele înecării amarului în alcool sunt vizibile. Sub pretextul că are angină, Voronin a lipsit o perioadă din Chişinău, iar când a apărut, la 7 noiembrie, la manifestarea comuniştilor dedicată revoluţiei bolşevice, avea pungi sub ochi, buzele vinete şi a făcut o declaraţie în faţa presei din care nu a înţeles nimeni nimic:
"Reporter: Domnule Voronin, o să votaţi pentru şeful statului?
V. Voronin: Da nu umbla mata cu puricii eştia p-aicea. Aici se discută întrebări mai serioase.
Reporter: De ce nu veniţi la şedinţele Parlamentului?
V. Voronin: Eeeei, fetele sunt modeste. Modeste! O să participăm la momentul respectiv.
Reporter: Adică marţi?
V. Voronin: Bey, da' voi aşa de... nu vă învăţaţi a înota. Voi trebuie să vă învăţaţi a înota mai la adânc, da' voi aşa mergeţi pe la fund, prin glod, prin murdării di estea-ia! Lăsaţi chestiile estea într-o parte!".
Ideologii PCRM lasă negocierile pe ultima zi. Ei sunt conştienţi că alegerile anticipate în 2010 nu pot aduce nişte rezultate electorale mai bune decât a obţinut partidul la ultimele alegeri. Lui Voronin îi convine să hărţuiască firava coaliţie liberal-democrată, stând patru ani în opoziţie cu 48 din totalul de 101 mandate de deputat.
Citește pe Antena3.ro