x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri anticipate - Grecii decid soarta lui Karamanlis

Alegeri anticipate - Grecii decid soarta lui Karamanlis

de Irina Cristea    |    17 Sep 2007   •   00:00
Alegeri anticipate - Grecii decid soarta lui Karamanlis
Sursa foto: ARIS MESSINIS/

Grecii au votat ieri in cele mai strănse alegeri legislative din ultimii 20 de ani. Scrutinul anticipat are loc la o lună de la devastatoarele incendii de pădure care au făcut scrum păduri, terenuri şi localităţi intregi.

Alegeri anticipate cu final neaşteptat. Aşa era descris ieri pe agenţiile internaţionale de presă scurtinul de ieri din Grecia, unde 9,8 milioane de alegători eligibili erau aşteptaţi să işi configureze viitorul Legislativ. Premierul Costas Karamanlis şi partidul său de centru-dreapta, Noua Democraţie, erau creditaţi cu cele mai mari şanse, deşi s-au confruntat cu o scădere de popularitate din pricina gestionării incendiilor ce-au făcut scrum Grecia in luna august. In aceste condiţii, nota BBC, sunt şanse mici ca Noua Democraţie sau adversarul său principal, partidul socialist (Pasok), condus de Giorgios Papandreou, să obţină o majoritate clară.

In urma scrutinului sunt desemnaţi 300 de parlamentari, cu un mandat de patru ani. Patruzeci de fotolii parlamentare ii revin partidului care obţine cele mai multe voturi, iar restul de 260 de locuri sunt distribuite in funcţie de procentele obţinute.


FAVORIT. Karamanlis a convocat alegerile anticipate cu şase luni inainte de expirarea mandatului, iar analiştii citaţi de BBC spun că partidul său are şanse mari să căştige datorită controlului asupra finanţelor publice. Principala bilă neagră a guvernului Karamanlis este insă progresul insuficient inregistrat in lupta impotriva corupţiei şi in imbunătăţirea eficienţei administraţiei.

De partea cealaltă, Giorgios Papandreou speră să convingă alegătorii jucănd cartea economiei "verzi" şi a transformării Greciei intr-un model demn de urmat de alte state din bazinul mediteranean.


Le Pen al Greciei

In afara celor două partide care işi dispută in mod tradiţional intăietatea, căteva formaţiuni politice mai mici speră să tragă foloase importante de pe urma scrutinului şi a numărului mare de nehotărăţi. "Cheia" pentru a deţine majoritatea in Legislativ ar putea ajunge la un partid de extremă dreapta, LAOS, o variantă locală a formaţiunilor de tipul Frontul Naţional din Franţa, condus de faimosul Jean Marie le Pen. Liderul LAOS este un fost jurnalist, Giorgios Karatzaferis, cunoscut pentru vederile sale antisemite şi antiimigraţie şi pentru susţinerea unui rol sporit al Bisericii Ortodoxe.





×
Subiecte în articol: externe