x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri prezidenţiale în Franţa: Presa europeană salută calificarea lui Macron în turul al doilea

Alegeri prezidenţiale în Franţa: Presa europeană salută calificarea lui Macron în turul al doilea

24 Apr 2017   •   07:18
Alegeri prezidenţiale în Franţa: Presa europeană salută calificarea lui Macron în turul al doilea
Sursa foto: Christophe Ena/AP

Presa europeană şi-a exprimat satisfacţia duminică seară pentru calificarea lui Emmanuel Macron în turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa, unele jurnale estimând că prezenţa candidatei de extrema dreaptă Marine Le Pen la 7 mai reprezintă în continuare o ameninţare, transmite AFP.

Marea Britanie

The Guardian (centru stânga) este de părere că Emmanuel Macron reprezintă "cea mai bună speranţă a unei mari ţări profund tulburate", dar consideră că "ameninţarea pusă de extrema dreaptă nu s-a stins".

Financial Times vedea deja în turul al doilea de la 7 mai "încoronarea" lui Emmanuel Macron. Cotidianul mediilor de afaceri previne, totuşi, că tânărul centrist (39 de ani) va fi forţat "să negocieze dur" pentru a-şi pune în practică programul dacă va fi ales.

Germania

Cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung se arată, într-un articol intitulat "Franţa deşirată", rezervat în legătură cu calificarea lui Emmanuel Macron: "Peste 40% dintre francezi au votat pentru candidaţi total la dreapta sau total la stânga. Victoria lui Macron este atât de strânsă, încât la cele două alegeri prezidenţiale precedente (din 2007 şi 2012) nu ar fi intrat în turul al doilea".

Pentru revista de centru stânga Der Spiegel, succesul candidatului centrist este "o palmă usturătoare pentru 'establishmentul' politic. Calificarea sa în turul al doilea a măturat, cel puţin provizoriu, instituţii politice de lungă durată, gaulliştii-conservatori Republicanii şi socialiştii la putere ai preşedintelui François Hollande".

Belgia

Într-un editorial publicat pe site-ul său, cotidianul Le Soir consideră că francezii "şi-au făcut revoluţia lor, măturând, 'ŕ  la Trump', partidele şi oamenii politici tradiţionali, de stânga şi de dreapta, pentru a pune faţă în faţă două personalităţi din afara sistemului".

Elveţia

Le Temps, reluând termenul de "nouă frontieră" utilizat de fostul preşedinte american John Fitzgerald Kennedy, speră în victoria lui Emmanuel Macron: "Acest tânăr preşedinte de nici 40 de ani poate da o nouă frontieră Franţei şi îmbunătăţi soarta francezilor". Cotidianul atrage însă atenţia că, "odată cu Frontul Naţional, la porţile puterii se află urmaşii Franţei colaboraţioniste şi ai Algeriei franceze".

Polonia

Gazeta Wyborcza (centru stânga) a salutat calificarea lui Emmanuel Macron: "Uniunea Europeană trebuie să supravieţuiască divorţului recent demarat cu Marea Britanie. Dar 'Frexit-ul', ieşirea Franţei din Uniunea Europeană ar îngropa proiectul european. Este tocmai ce a anunţat Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

FOLOSIREA ACESTEI ŞTIRI ÎN MEDIUL ONLINE IMPLICĂ CITAREA SURSEI CU LINK SPRE www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: emmanuel macron