x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alerta cu bombă de pe aeroportul din Sofia a fost falsă! Nu a fost descoperită nicio bombă

Alerta cu bombă de pe aeroportul din Sofia a fost falsă! Nu a fost descoperită nicio bombă

01 Dec 2015   •   21:01
Alerta cu bombă de pe aeroportul din Sofia a fost falsă! Nu a fost descoperită nicio bombă

Alerta cu bombă de la aeroportul din Sofia s-a dovedit a fi falsă, deoarece echipele specializate nu au găsit nicio bombă la faţa locului, dar toate zborurile de la Terminalul 1 au fost redirecţionate marţi către Terminalul 2, a anunţat Ministerul de Interne al Bulgariei, potrivit agenţiei BTA.

Niciun zbor nu a fost anulat pe durata zilei de marţi pe aeroportul din capitala bulgară.

Terminalul 1 al aeroportului din Sofia a fost închis din cauza suspiciunilor că o bombă s-ar fi aflat într-o furgonetă parcată în apropiere. Maşina a fost parcată de un pasager care s-a îmbarcat într-un zbor marţi dimineaţa la ora 5.00, a precizat poliţia. La ora 16.00 o parte din bagajul care se afla în autovehicul a fost detonat într-o explozie controlată.

Şeful Poliţiei de frontieră, Antonio Nikolov, a spus că pasagerul respectiv este un cetăţean străin, dar nu a dat publicităţii identitatea acestuia.

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: sofia alerta bombă alarma falsa bulgaria