Organizaţia Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBT) estimează că frontul de aer radioactiv format în urma emanaţiilor de la reactoarele avariate de la centrala Fukushima-1 (nord-est), va traversa astăzi Oceanul Pacific şi va ajunge în Insulele Aleutine. De vineri seară, este estimat că frontul de aer va acoperi sudul Californiei şi sud-vestul Statele Unite ale Americii, inclusiv Nevada, Utah şi Arizona.Concentraţia de radiaţii în aer va fi însă redusă, susţin experţii CTBT (structură de pe lângă ONU), în opinia cărora şi în cel mai rău caz aceasta ar avea un impact foarte mic asupra stării de sănătate a rezidenţilor din SUA, anunţă Reuters.
În ultimele 48 de ore, Ministerul Energiei din SUA a trimis în Japonia opt tone de echipamente, precum şi câteva zeci de experţi în energia nucleară, dar cu toate acestea Washingtonul, după cum relevă media americane, dispune de extrem de puţine informaţii exacte despre evoluţia situaţiei de la centrala Fukushima-1.
Citește pe Antena3.ro



