"Belaruşii nu au dreptul să nu sprijine Rusia. Noi am fost mereu împreună, am fost mereu „uniţi. Şi orice aţi face voi, orice săgeţi aţi arunca în direcţia noastră, nu veţi reuşi să ne rupeţi în bucăţi şi să ne dezbinaţi. Belaruşii nu sunt agresori. Însă, rămânând aliat şi partener strategic al Rusiei frăţeşti, noi o vom sprijini prin toate mijloacele", a spus acesta.
Totodată, el a precizat că poporul pe care îl conduce "împarte cu ruşii povara sancţiunilor şi restricţiilor ilegale", din cauza cărora "europenii şi americanii simpli vor avea mai mult de suferit decât au simţit deja belaruşii şi ruşii".
"Autorităţile occidentale nu le vor spune niciodată oamenilor adevărul. Mass-media britanice, americane, franceze continuă să-şi alimenteze auditoriul împotriva Rusiei şi Belarusiei, formând în conştiinţă o imagine falsă de agresor. Ei au în vizor unitatea noastră, ultimul bastion al civilizaţiei noastre. Toată lumea occidentală luptă împotriva Rusiei în Ucraina, iar Belarus este acuzată că sprijină Rusia", a afirmat Lukașenko.