Ambasada României în Regatul Belgiei a transmis toate mesajele de solidaritate primite către rudele răniţilor în incendiul din clubul "Colectiv" ce au fost transferaţi în Belgia şi, de asemenea, a comunicat informaţiile necesare pentru numeroasele persoane care doresc să vină în ajutorul celor afectaţi de această tragedie.
"Ambasada României în Regatul Belgiei mulţumeşte tuturor românilor din Belgia, belgienilor şi tuturor instituţiilor belgiene care şi-au oferit sprijinul pentru ajutorarea victimelor tragicului incendiu de la clubul Colectiv din Bucureşti. Am primit mesajele de solidaritate transmise prin intermediul unor manifestări publice, mesaje telefonice sau electronice, comentarii pe pagina de Facebook, inclusiv prin semnarea în Cartea de condoleanţe deschisă la 2 şi 3 noiembrie, la sediul misiunii. Ambasada a făcut cunoscute toate aceste mesaje şi manifestări de solidaritate şi membrilor de familie ai pacienţilor transferaţi în Belgia la 7 noiembrie. La rândul său, întreaga echipă a Ambasadei transmite familiilor îndoliate şi apropiaţilor celor care şi-au pierdut viaţa în urma acestui tragic accident întreaga sa compasiune şi sincere condoleanţe", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice române în Belgia.
Ambasada precizează că există un număr impresionant de persoane care şi-au manifestat dorinţa de a-şi oferi ajutorul şi aminteşte că Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne sunt instituţiile abilitate să centralizeze şi să redirecţioneze ofertele de sprijin medical către spitale sau persoanele afectate, iar pentru materialele sanitare ministrul Sănătăţii a abilitat Compania Naţională UNIFARM S.A. să preia donaţiile (contact: http://unifarmromania.ro/?page_id=2).
În ceea ce priveşte donaţiile financiare în sprijinul pacienţilor, acestea pot fi făcute în următoarele conturi, deschise până la acest moment:
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias
cod fiscal 4192537
Cont LEI: RO21RNCB0074029223550004
Cont EURO: RO37RNCB0074029223550007
Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon"
Cont LEI: RO96BACX0000003027740002
Cont EURO: RO60BTRLEURCRT0006301901
Spitalul de Urgenţă Profesor Doctor Dimitrie Gerota
Cont LEI: RO96BACX0000003027740002
Cont EURO: RO26BACX0000003027740001
Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi
Cont LEI: RO74RNCB0086101592550007
Cont EURO: RO74RNCB0086101592550008
Spitalul Universitar de Urgenţă
Cont LEI: RO19RNCB0076029425350001
Cont LEI: RO15TREZ70520F370100XXXX
Cont EURO: RO51RNCB0076029425350007
Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Agrippa Ionescu
Cont LEI: RO48BRDE450SV67935964500
Cont EURO: RO90BRDE450SV67936094500