x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasadorul britanic la Bucureşti explică măsurile de stăvilire a imigraţiei

Ambasadorul britanic la Bucureşti explică măsurile de stăvilire a imigraţiei

de Istvan Deak    |    26 Mar 2013   •   17:26
Ambasadorul britanic la Bucureşti explică măsurile de stăvilire a imigraţiei
Sursa foto: UK in Romania

Imigraţia, împreună cu economia, se află în fruntea listei preocupărilor publice din Marea Britanie. În vremuri grele, oamenii se agită inevitabil mai mult din cauza competiţiei cu imigranţii pentru locuri de muncă limitate, locuinţe şi acces la serviciile publice extinse. Odată cu ridicarea restricţiilor privind drepturile bulgarilor şi românilor de a lucra în Marea Britanie începând de anul viitor, aceste temeri au înregistrat o creştere, se arată într-un editorial publicat de cotidianul britanic Financial Times. E doar unul dintre numeroasele articole de presă pe această temă din presa britanică a ultimei perioade.
Retorica antiimigraţionistă este la modă în Marea Britanie, şi nu numai. Iar premierul David Cameron vine în întâmpinerea ei, prin anunţul făcut luni seara, privind impunerea de restricţii drepturilor imigranţilor în materie de ajutoare pentru locuinţe, indemnizaţii de şomaj şi acces la sistemul de sănătate. David Cameron a anunţat luni seara, la Ipswich, într-un discurs "major" despre migrare, propuneri de măsuri ce îl plasează "în coliziune" cu Bruxelles-ul, medici şi autorităţi locale, declarându-se hotărât să lupte împotriva celor ce încearcă să le blocheze, comentează Daily Mail.

Prea accesibil

El a declarat că sistemul de alocaţii sociale din Marea Britanie este prea accesibil şi a afirmat că “accesul la serviciile publice-cheie trebuie să fie ceva ce imigranţii câştigă, nu un drept automat”. “Noi dorim oameni care să se intereseze de ce anume pot ei să ofere Marii Britanii”, a spus Cameron.
Într-o postare pe blogul său, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, încearcă să explice măsurile anunţate de premierul britanic. El subliniază că David Cameron “a reconfirmat faptul că restricțiile de muncă aplicate lucrătorilor români şi bulgari vor fi ridicate la sfârşitul anului 2013, şi aceştia se vor bucura de drepturi egale cu ceilalți cetățeni europeni”. “Prim-ministrul a adăugat că în general cei care lucrează deja în Regatul Unit muncesc din greu, îşi plătesc taxele şi sunt apreciaţi de angajatorii britanici”, scrie ambasadorul.

Trebuie să merite!
“Guvernul britanic doreşte să se asigure că cei care vin în Marea Britanie o fac pentru a contribui la dezvoltarea țării şi nu pentru că sunt atraşi de sistemul de asigurări sociale sau de oportunitatea de a folosi serviciile publice. Prim-ministrul a prezentat şi un set de măsuri pe care Guvernul le analizează pentru a proteja sistemul de asigurări sociale, dar şi imigranții de orice fel de abuzuri. Aceste măsuri se adresează tuturor imigranţilor, deopotrivă, indiferent de ţara din care provin. Setul de măsuri anunțat face parte dintr-un proces mai amplu de reorganizare a sistemului de asigurări sociale prin care ne propunem să încurajăm cetăţenii britanici să fie mai activi pe piaţa muncii şi mai puțin dependenți de beneficiile sociale pe care statul le oferă. Astfel, prim-ministrul David Cameron propune metode noi pentru a asigura că ajutoarele sociale oferite sunt îndreptate către cei care într-adevăr îşi caută loc de muncă. În acelaşi timp, se analizează introducerea unor teste mai stricte pentru obținerea dreptului de rezidență înainte ca imigranții să poată beneficia de locuinţe sociale şi asistenţă financiară. Printre măsurile amintite de premier se numără şi creşterea amenzilor aplicate angajatorilor care oferă de lucru imigranţilor ilegali, dar şi proprietarilor care acceptă să găzduiască imigranţi ilegali”, notează şeful misiunii diplomatice britanice.
Ambasadorul adaugă că premierul Cameron intenționează să discute cu partenerii europeni despre posibilitatea de a limita alocația plătită pentru copiii care locuiesc în afara Marii Britanii și de a transfera responsabilitatea pentru imigranții care sunt inactivi pe piața muncii în primul an petrecut în alt stat membru către țara de origine.

Unison
Toate principalele partide politice din Marea Britanie şi-au înăsprit recent linia în materie de imigraţie. “Există un subtext aici,” potrivit Financial Times. “Cameron se luptă cu o problemă pe care şi-a creat-o singur. Premierul este în pericol de a-şi pierde propria ţintă a reducerii imigraţiei nete anuale la 'zeci de mii', până în 2015. Acest obiectiv a fost întotdeauna lăsat în voia evenimentelor, având în vedere incapacitatea Marii Britanii de a controla ambele fluxuri de imigranţi din UE şi numărul de britanici care aleg să emigreze. Dar temerea că obiectivul ar putea fi ratat, combinată cu îngrijorările privind creşterea în sondaje a partidului UKIP antiimigraţie i-au determinat pe unii membri ai Guvernului să ceară modificarea directivei UE privind libera circulaţie pentru a-i ţine pe imigranţi în afara ţări”, notează publicaţia.
În sistemul actual, imigranţii veniţi din Spaţiul Economic European (EEE), ţările UE plus Islanda, Liechtenstein şi Norvegia – pot primi în perioada de şomaj o indemnizaţie de 71 de lire pe săptămână (circa 85 de euro). Cameron i-a atacat şi pe “turiştii pentru sănătate”, care abuzează de National Health Service (NHS), sistemul public de sănătate. “Să fie clar: avem un serviciu naţional gratuit de sănătate, nu este un serviciu internaţional”, a declarat el.

Felicitări din Franţa

Opoziţia laburistă a subliniat că agenţiile de ocupare a forţei de muncă din Marea Britanie au primit deja recomandare să retragă alocaţia de şomaj imigranţilor veniţi din EEE după şase luni, dacă nu îşi caută de lucru în mod serios.
Principalul partid de extremă-dreapta din Franţa, Frontul Naţional (FN), l-a felicitat marţi pe premierul britanic David Cameron după anunţul privind impunerea restricţiilor la adresa drepturilor imigranţilor.
“Frontul Naţional salută discursul premierului britanic, care a lovit în tabuul costurilor insuportabile ale imigraţiei suportate de naţiunile europene”, scrie vicepreşedintele FN. “Într-un moment în care cifrele şomajului nu încetează să mai crească şi deficitele să se accentueze, este urgentă punerea în practică a unor măsuri de prioritate naţională în materie de locuri de muncă, locuinţe şi ajutoare sociale şi de sănătate”, a subliniat sursa citată.

×
Subiecte în articol: Marea Britanie antimigratie