x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasadorul Marii Britanii la Moscova, convocat la Ministerul rus de Externe

Ambasadorul Marii Britanii la Moscova, convocat la Ministerul rus de Externe

17 Mar 2018   •   10:10
Ambasadorul Marii Britanii la Moscova, convocat la Ministerul rus de Externe

Ambasadorul britanic la Moscova, Laurie Bristow, este convocat sâmbătă la Ministerul rus de Externe, pentru a doua oară în această săptămână, relatează AFP şi Reuters. 

''Ambasadorul britanic este convocat sâmbătă la Ministerul de Externe'', au relatat agenţiile ruse de presă. 

Diplomatul britanic a mai fost convocat marţi, în cadrul crizei provocate de otrăvirea în Marea Britanie a fostului agent dublu rus Serghei Skripal. 

Serghei Skripal (66 de ani) şi fiica sa Iulia (33 de ani) au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe 4 martie pe o bancă lângă un centru comercial din Salisbury, un mic oraş din sudul Angliei, şi de atunci ei se află în stare critică.

AGERPRES

×