Statele Unite au anunţat ieri măsuri restrictive noi în ceea ce priveşte acordarea vizelor de scurtă durată cetăţenilor Europei Occidentale, Japoniei şi ai altor ţări.
Statele Unite au anunţat ieri măsuri restrictive noi în ceea ce priveşte acordarea vizelor de scurtă durată cetăţenilor Europei Occidentale, Japoniei şi ai altor ţări.
Cetăţenii din ţările Uniunii Europene, care au
beneficiat de scutire de vize pînă acum, vor fi nevoiţi, începînd din luna
ianuarie, anul viitor, să depună o cerere de autorizare de călătorie cu 72 de
ore cel puţin înainte de plecare, prin Internet, după cum a precizat ministrul
american al securităţii naţionale Michael Chertoff, citat de AFP. Noua măsură,
care figurează printre recomandările Comisiei 11 septembrie, a fost luată
pentru a face mai dificil accesul teroriştilor pe teritoriul american, care ar
proveni din ţări ca Franţa, Germania, Elveţia, Marea Britanie, Belgia,
Portugalia, Spania, Singapore, Australia, Noua Zeelandă, Japonia sau Brunei.
ELECTRONIZAT. Noul sistem propus de SUA se bazează pe mijloace electronizate, care
permit obţinerea mult mai uşor şi mai sigur a informaţiilor de bază despre
persoanele care vor să călătorească în Statele Unite, a mai explicat Chertoff. “Obţinerea,
în avans, a acestor informaţii le va permite agenţilor noştri să hotărască dacă
un călător scutit de viză reprezintă sau nu o ameninţare înainte de a se urca
la bordul unui avion şi a ajunge pe teritoriul nostru”, a adăugat el.
INFORMAŢII. Autorizaţia de călătorie li se va transmite de autorităţile americane
tot prin Internet. Autorizaţia va fi valabilă pe o durată de 2 ani sau pînă la
expirarea paşaportului, după caz, iar noul sistem va intra în vigoare începînd
din luna august, anul acesta, însă va deveni obligatoriu în luna ianuarie, anul
viitor. Cererea electronică de călătorie va cuprinde acelaşi fel de date biografice
şi despre scopul călătoriei, pe care turiştii sau oamenii de afaceri le
completau şi pe formularul pe suport de hîrtie şi le predau la vamă, la sosirea
în Statele Unite. Între aceste date figurează numărul paşaportului, ţara de reşedinţă,
eventualele boli contagioase de care suferă călătorul, precum şi informaţii
despre o eventuală activitate teroristă în care a fost implicat.