Cota de popularitate a preşedintelui american Barack Obama a scăzut, iar majoritatea americanilor se opun dorinţei sale de a închide controversatul centru de detenţie de la Guantanamo, dar şi politicii sale de salvare a constructorului de automobile General Motors.
La aproape cinci luni de la sosirea la Casa Albă, Barack Obama vede cum două dintre proiectele sale majore sunt respinse de americani, potrivit unui sondaj comun al Wall Street Journal şi al postului de televiziune NBC, relatează AFP, citată de Agerpres.
Peste jumătate dintre aceştia /52%/ se opun închiderii închisorii din Cuba în care sunt deţinuţi suspecţii de terorism, anunţată de Obama la o zi după învestitură, în timp ce 39 la sută îşi sprijină preşedintele în această iniţiativă. Ceva mai mulţi /54%/ nu sunt de acord nici cu intervenţia financiară a administraţiei americane pentru a salva de la faliment grupul auto GM, faţă de 35 de procente care o aprobă.
Pe de altă parte, numai 48 la sută dintre persoanele chestionate sprijină decizia lui Obama de a interzice metodele dure de interogare considerate acte de tortură, precum simularea înecului /waterboarding/, în timp ce 41% se opun acestei interdicţii.
În fine, cu toate că a rămas la un nivel ridicat, cota de popularitate a noului preşedinte a scăzut de la 61 la sută în aprilie la 56%, potrivit sondajului. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro