x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasador rus: SUA încearcă să inflameze criza ucraineană cu afirmații de crime împotriva umanității

Ambasador rus: SUA încearcă să inflameze criza ucraineană cu afirmații de crime împotriva umanității

de Redacția Jurnalul    |    19 Feb 2023   •   17:00
Ambasador rus: SUA încearcă să inflameze criza ucraineană cu afirmații de crime împotriva umanității
Agerpres

Washingtonul încearcă să demonizeze Moscova și să alimenteze criza din Ucraina cu acuzații de crime rusești împotriva umanității, a declarat duminică ambasadorul Rusiei în Statele Unite, transmite Reuters.

„Considerăm că astfel de insinuări sunt o încercare fără precedent de a demoniza Rusia în cadrul războiului hibrid declanșat împotriva noastră”, a declarat ambasadorul Anatoli Antonov într-o declarație pe platforma Telegram a ambasadei ruse.

„Nu există nicio îndoială că scopul unor astfel de atacuri din partea Washingtonului este de a-și justifica propriile acțiuni pentru a alimenta criza ucraineană”, a adăugat acesta.

Rusia a comis „crime împotriva umanității” în timpul invaziei sale de aproape un an în Ucraina, a declarat sâmbătă vicepreședintele Kamala Harris.

Organizațiile susținute de Agenția americană pentru Dezvoltare Internațională au documentat peste 30.000 de incidente de crime de război de la invazie, potrivit guvernului american.

O comisia de anchetă susținută de ONU a anunțat că a identificat crime de război, dar nu a ajuns încă la concluzia că acestea reprezintă crime împotriva umanității.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Anatoli Antonov criza ucraineana
Parteneri