Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, Anders Fogh Rasmussen, şi-a exprimat luni speranţa că, până la sfârşitul mandatului său, misiunea KFOR din Kosovo va fi redusă la o mică forţă de reacţie rapidă sau va fi retrasă în totalitate, relatează marţi Tanjug.
La prima sa conferinţă de presă în calitate de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice, Fogh Rasmussen a subliniat că retragerea nu trebuie grăbită, însă crede că în viitorul previzibil condiţiile vor fi optime pentru retragerea cu succes a KFOR.
"Vreau să adaug, în ce priveşte Balcanii, dar şi într-un sens mai larg comunitatea euro-atlantică, că sunt dedicat principiului NATO al uşilor deschise. Calitatea de membru nu este un privilegiu, trebuie doar ca ţările aspirante să îndeplinească condiţiile de aderare. Lărgirea NATO a demonstrat deja puterea organizaţiei de a răspândi stabilitatea şi de a promova reformele. Mă aştept ca extinderea să continue pe parcursul mandatului meu", şi-a nuanţat poziţia noul şef al NATO.
Citește pe Antena3.ro