Grecia a incalcat un acord cu Uniunea Europeana (UE) si Fondul Monetar International (FMI), angajand circa 70.000 de functionari intre 2010 si 2011, potrivit unor informatii publicate de revista To Vima, citate de AFP.
Acest saptamanal de centru-stanga citeaza un prim raport intern in acest sens al misiunii permanente a UE, BCE si FMI, precum si un altul realizat de ministrul de Finante interimar George Zannias.
"In timp ce Guvernul (condus de socialistii din Pasok) trecea legi privind reducerea numarului functionarilor, acesta ii aducea inapoi pe fereastra", potrivit unui membru anonim al Troicii, citat de To Vima. El a adaugat ca alte 12.000 de persoane au fost angajate in colectivitatile locale in timp ce masurile de economisire prin fuzionarea municipalitatilor erau oficial in curs.
Raportul pe care Zannias urma sa il transmita succesorului sau desemnat dupa alegerile din 17 iunie, Vassilis Rapanos, arata ca exista in continuare oficial 692.000 de functionari, in timp ce 53.000 au iesit la pensie in 2010.
Spitalizat de urgenta vineri, Rapanos nu a putut depune juramantul.
In timp ce 40.000 de disponibilizari au avut loc in 2011, reducerea neta nu a fost decat cu 24.000, arata To Vima.
Grecia a promis sa inlocuiasca in aceasta perioada doar un functionar din cinci in cadrul unui prim memorandum negociat in schimbul unui ajutor financiar masiv.
Acest raport intervine in timp ce o misiune a Troicii era asteptata la Atena pentru a evalua situatia tarii, in timp ce Grecia cere renegocierea memorandumului semnat in februarie.
Dar problemele de sanatate ale premierului grec Antonis Samaras si ale noului ministru de Finante Vassilis Rapanos de la acest sfarsit de saptamana au schimbat programul Guvernului si au amanat cu o saptamana vizita reprezentantilor creditorilor internationali ai Greciei.
Spitalizarea celor doi oficiali, cu care inspectorii Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si Fondului Monetar International vroiau sa se intalneasca, a determinat amanarea vizitei acestora din urma planificata initial pentru luni. Televiziunea publica NET a anuntat sambata ca Troica creditorilor internationali va ajunge la inceputul lunii viitoare, respectiv dupa summitul UE din 28-29 iunie de la Bruxelles.
Aceasta situatie va amana si acordarea urmatoarei transe de imprumut pentru Atena, care era planificata pentru iunie.
Samaras si Rapanos vor ramane in spital pana luni - primul din cauza unei interventii chirurgicale la ochi, iar al doilea pentru teste menite sa stabileasca cauzele lesinului de vineri.
Noul premier nu va participa la summitul UE de la Bruxelles, din 28-29 iunie, din cauza interventiei chirurgicale la ochi pe care a suferit-o sambata, a anuntat duminica purtatorul de cuvant al Guvernului. Simos Kedikoglou a precizat ca ministrul de Externe Dimitris Avramopoulos, asistat de ministrul de Finante interimar, George Zannias, il vor inlocui pe premier, in timp ce Grecia vrea sa renegocieze planul de austeritate cu UE si FMI. Kedikoglou a precizat ca chirurgul care l-a operat pe Samaras i-a "interzis strict" sa calatoreasca.