O femeie care lucra pentru Misionarii Carităţii, organizaţie a cărei fondatoare este Maica Tereza, din Jharkhand, India, a fost arestată cu acuzaţia că a vândut un copil în vârstă de 14 zile pentru suma de aproximativ 2.000 de dolari, scrie BBC.
Alte două angajate ale centrului au fost reţinute şi sunt interogate în legătură cu alte posibile cazuri.
Poliţia a acţionat după ce Comitetul pentru Protecţia Copilului din India a depus o plângere în acest sens.
“Am descoperit că şi alţi bebeluşi au fost vânduţi ilegal din centru”, a spus un oficial al poliţiei, Niraj Sinha, pentru BBC. “Am obţinut numele mamelor acestor copii şi vom investiga în continuare”.
Poliţia a recuperat, de asemenea, 140.000 de rupii de la centru.
Misionarii angajaţi de organizaţia caritabilă, care are mai multe centre în India, conduc adăposturi pentru femei însărcinate necăsătorite, însă au încetat să mai aranjeze adopţii, pentru că nu reuşeau să se conformeze noilor legi de adopţie.
Bebeluşul, un băiat, a fost născut de o tânără femeie care a ajuns la centru pe data de 19 martie. Acesta a fost vândut unui cuplu pe 14 mai.
“În prezent investigăm vânzarea unui nou-născut către un cuplu din Uttar Pradesh pentru 120.000 de rupii”, a declarat preşedintele Comitetului pentru Protecţia Copilului, Rupa Kumari.