x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel respinge posibilitatea de a deţine o funcţie de conducere la nivelul UE după ce îşi va încheia mandatul de cancelar

Angela Merkel respinge posibilitatea de a deţine o funcţie de conducere la nivelul UE după ce îşi va încheia mandatul de cancelar

16 Mai 2019   •   16:38
Angela Merkel respinge posibilitatea de a deţine o funcţie de conducere la nivelul UE după ce îşi va încheia mandatul de cancelar

Cancelarul german Angela Merkel a respins posibilitatea de a deţine o funcţie de conducere la nivelul Uniunii Europene după ce îşi va încheia mandatul de cancelar, precizând că ''nu va fi dispusă pentru nici un post politic, indiferent de loc, nici chiar în Europa'', relatează agenţia DPA.

Angela Merkel a cedat şefia - deţinută de mult timp - a partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU, conservatoare) şi a afirmat că nu va mai candida pentru un alt mandat de cancelar după ce actualul său mandat va expira în 2021.

Precizările dnei Merkel survin în contextul în care abundă speculaţiile referitoare la viitoarea sa carieră politică.

Recent, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat că el consideră că este posibil ca Angela Merkel să se mute la Bruxelles. ''Nu pot să-mi imaginez că Angela Merkel va dispărea în anonimat'', declara Juncker pentru grupul german de media Funke la sfârşitul lui aprilie.AGERPRES

×
Subiecte în articol: angela merkel