x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ani grei de închisoare pentru cei trei hoţi din România, ucigaşii unei pensionare din Germania

Ani grei de închisoare pentru cei trei hoţi din România, ucigaşii unei pensionare din Germania

de Istvan Deak    |    14 Mai 2013   •   16:48
Ani grei de închisoare pentru cei trei hoţi din România, ucigaşii unei pensionare din Germania

Jurnalul Naţional vă relata zilele trecute despre cazul a trei cetăţeni din România acuzaţi că au jefuit şi ucis o pensionară în vârstă de 75 de ani în Germania. Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ) a realizat un întreg serial cu procesul anului din Landul Nordrhein-Westfallen. Incidentul a avut loc în luna mai a anului trecut.

“În noaptea de 17 spre 18 mai 2012, pensionara Magdalena Rutzel din localitatea Hohenlimburg-Hagen (în apropriere de Dortmund) a fost atacată violent de trei români în locuinţa sa, aflată pe strada Kaiserstrasse. Marian T. (30), Marius S. (26) au pătruns în casa femeii, în timp ce Valeriu S. (29) a stat de pază. Cei trei au crezut că în casa femeii se află un seif cu 500.000 de euro. Aceştia nu sunt delincvenţi de ocazie, ci profesionişti care vin din România pentru a abuza de ospitalitatea ţării noastre. Ei comit aici o serie de delicte, iar spargerile de locuinţe au devenit un mod de existenţă pentru ei. Casa pensionarei fusese spartă deja de 4 ori, ceea ce a avut repercusiuni adânci asupra psihicului femeii.  Aceasta se blinda în casă precum într-o fortăreaţă. Se încuia inclusiv în dormitor. Din păcate, toate aceste eforturi nu au avut nici un efect împotriva brutalităţii masive a inculpaţilor”, a subliniat procurorul Wolfgang Rahmer. “Pensionara a fost trezită din somn de zgomotul făcut de cei doi bărbaţi mascaţi. Ea a fost legată de pat cu un tricou şi un fular. În momentul în care a început să ţipe după ajutor, agresorii i-au băgat o pereche de şosete în gură. Atât de violent, încât proteza maxilară i-a pătruns în gât. Acest lucru a provocat sufocarea femeii. În timp ce unul dintre ei căuta seiful, celălalt o supraveghea pe femeie”, a adăugat procurorul de caz.

Identificaţi
Cei trei suspecţi români au fost identificaţi abia în luna iulie. Unul dintre ei a fost arestat în Haga şi extrădat de autorităţile olandeze la 1 octombrie. Ceilalţi doi au fost găsiţi în România şi extrădaţi la începutul acestui an. Procesul a început în luna martie. Acum două săptămâni, procurorul de caz şi avocaţii celor trei români au ţinut pledoariile de final. Verdictul a fost anunţat luni seara.
Marian T. a fost singurul dispus să depună mărturie. “Eu eram în România şi am fost sunat din Olanda. Cei doi mi-au propus o treabă. Mi-au zis că într-o casă din Hohenlimburg există un seif cu 500.000 de euro. Suma mi s-a părut mare şi am acceptat pe loc. Am fost chiar încântat. Am supravegheat casa zile întregi. Având în vedere că obloanele erau mereu trase şi nu era niciodată lumină înăuntru, am crezut că acea casă este nelocuită. Noi suntem spărgători şi hoţi profesionişti. Ne ştim de ani de zile”, a şocat Marian T.
Analizele ADN au scos la iveală că Marius S. a fost cel care s-a ocupat cu imobilizarea femeii. Avocatul acestuia considera că probele sunt circumstanţiale şi se aştepta să fie elucidat acest caz. Cei trei inculpaţi au fost ţinuţi în centre de detenţie diferite din Hagen şi Dortmund, tocmai pentru a nu putea comunica.

13 ani de închisoare!

Judecătoria Hagen a anunţat pedepsele în cazul celor trei: Marian S. a fost condamnat la 13 ani de închisoare, Marian T. la 10 ani şi 3 luni, iar Valeriu S. la 3 ani şi 6 luni. Conform Westdeutsche Allgemeine Zeitung, în motivarea sentinţei, judecătoarea Heike Hartmann-Garschagen i-a numit pe cei trei bărbaţi “delincvenţi profesionişti, membrii unei grupări active la nivel internaţional, care îşi plănuiesc faptele din România”. Ea a confirmat că în casa pensionarei exista un seif ascuns după un dulap şi zidit în peretele casei, însă cei trei s-au chinuit degeaba să îl deschidă, fiindcă în el se aflau doar 150 de euro şi două cupoane de 41 şi 70 de euro.
Procuratura a solicitat 13 ani de închisoare pentru fiecare inculpat în parte. Deşi iniţial acuzaţiile au fost omor şi complicitate la omor, procurorii au schimbat capetele de acuzare în “deces rezultat din tentativă de jaf în grup”.

×
Subiecte în articol: delincventi romani germania