Grupul de hackeri Anonymous a atacat joi aproape 500 de site-uri ale unor institutii guvernamentale si companii chineze.
"Draga Guvern chinez, nu esti infailibil, acum sunt atacate site-uri, maine va cadea regimul. Asteptati-va la orice din partea noastra, nu iertam niciodata. Ceea ce ii faceti acum marelui popor chinez, maine vi se va intampla si voua. Fara mila", se arata in mesajul semnat de grupul Anonymous, care a fost transmis inca de pe 30 martie pe Twitter.
Printre site-urile guvernamentale atacate se numara, potrivit BBC News, cele ale camerelor de comert din districtele Chengdu si Qingniwaqiao. De asemenea, au fost vizate de atacuri agentii guvernamentale din orasele Taizhou, Zhongshan si Jiazhou.