x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Antonio Guterres cere statelor ONU să continue să finanţeze Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni

Antonio Guterres cere statelor ONU să continue să finanţeze Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni

25 Iun 2019   •   19:30
Antonio Guterres cere statelor ONU să continue să finanţeze Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel marţi la statele membre ale ONU să continue să finanţeze Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), în deschiderea la New York a unei conferinţe a donatorilor, relatează AFP.

Această conferinţă are loc chiar în ziua în care SUA prezintă în Bahrein componenta economică a unui plan vizând soluţionarea conflictului israeliano-palestinian care promite investiţii internaţionale de 50 de miliarde de dolari în teritoriile palestiniene şi în ţările arabe vecine pentru o perioadă de zece ani.

Washingtonul a pus capăt de peste un an plăţilor către UNRWA şi a făcut apel la desfiinţarea sa, estimând că existenţa acestei organizaţii nu se mai justifică la 70 de ani de la începutul conflictului israeliano-arab şi de la crearea Israelului.

"Astăzi, le cer cu umilinţă tuturor donatorilor să-şi menţină susţinerea faţă de UNRWA la nivelul anului trecut", a declarat Antonio Guterres.

"Ştim ce este în joc: o educaţie pentru jumătate de milion de copii, opt milioane de controale medicale pe an, un ajutor de urgenţă pentru 1,5 milioane" de persoane. "Numai în Gaza, un milion de refugiaţi palestinieni depind de UNRWA pentru hrană", a reamintit secretarul general.

În 2018, UNRWA a reuşit, datorită contribuţiilor suplimentare ale statelor membre şi unor economii interne să compenseze un deficit de 446 milioane de dolari. Pentru 2019, agenţia a prezentat un buget stabil de 1,2 miliarde de dolari.

În lipsa unor angajamente suficiente până marţi, UNRWA ar putea să ajungă din nou "pe roşu" până la sfârşitul lunii, a avertizat Antonio Guterres. Acest lucru ar putea avea drept consecinţă întârzierea deschiderii şcolilor la sfârşitul lui august, începutul lui septembrie, potrivit Agenţiei.

Fondată în 1949, UNRWA gestionează şcoli şi furnizează un ajutor medical pentru circa 5 milioane de refugiaţi palestinieni în Iordania, Liban şi Siria, în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Israelul şi SUA se opun posibilităţii ca palestinienii să transmită statutul de refugiat copiilor lor, dorindu-şi reducerea numărului persoanelor care beneficiază de ajutor din partea UNRWA, ceea ce palestinienii denunţă drept o încălcare a drepturilor lor.

AGERPRES

×