x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aproape 5.000 de copii ai refugiaţilor sunt daţi dispăruţi

Aproape 5.000 de copii ai refugiaţilor sunt daţi dispăruţi

06 Feb 2016   •   19:40
Aproape 5.000 de copii ai refugiaţilor sunt daţi dispăruţi
Sursa foto: Mstyslav Chernov/Unframe

Aproape 5.000 de copii neînsoţiţi ai refugiaţilor erau raportaţi ca dispăruţi în Germania la data de 1 ianuarie, a anunţat miercuri poliţia federală, relatează DPA.

Aproape 10% dintre cei 4.749 minori daţi dispăruţi la începutul anului sunt sub vârsta de 13 ani, în timp ce 4.287 au vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei federale.

Cifrele anunţate marchează o importantă creştere faţă de acum şase luni, când 1.637 de copii erau înregistraţi ca dispăruţi.

Purtătoarea de cuvânt a mai spus că numărul de copii dispăruţi poate fluctua între 300 şi 500 zilnic în funcţie de numărul de cazuri noi şi de dosarele rezolvate. Ea a menţionat totuşi că cifra ar putea fi umflată în condiţiile în care uneori copiii sunt raportaţi ca dispăruţi în mai multe locuri.

Europol a anunţat recent că 10.000 de copii au fost raportaţi dispăruţi în Europa în ultimii doi ani.

În timp ce unii dintre copii ar putea locui cu rude necunoscute autorităţilor, un mare număr dintre ei sunt în pericol.

Organizaţia de ajutor pentru copii Deutsches Kinderhilfswerk susţine că afluxul de minori ar putea fi atribuit drumului periculos de-a lungul rutei balcanice, care face ca mulţi copii să fie despărţiţi de părinţi.AGERPRES

×