x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premiera in Arabia Saudită: Femeile vor asista la meciuri de fotbal!

Premiera in Arabia Saudită: Femeile vor asista la meciuri de fotbal!

08 Ian 2018   •   12:37
Premiera in Arabia Saudită: Femeile vor asista la meciuri de fotbal!

Femeile din Arabia Saudită vor fi lăsate în această lună să asiste pentru prima dată la meciuri de fotbal în acest regat conservator, au informat luni autorităţile.

 

Microbistele vor putea intra pe stadioanele importante din această ţară pentru a asista la trei meciuri între echipe locale din cadrul Ligii Profesioniste Saudite, a indicat Centrul pentru Comunicare Internaţională. Cele trei meciuri sunt programate pentru zilele de 12, 13 şi 18 ianuarie, se indică în declaraţie, fără a fi oferite alte detalii.

În luna octombrie, Autoritatea pentru Sport din Arabia Saudită, o instituţie de stat, a anunţat că de la începutul anului 2018, trei stadioane, până în prezent deschise doar bărbaţilor, vor fi pregătite pentru a fi primi familii, inclusiv prin alocarea de locuri speciale şi de intrări.

Cele trei locaţii unde va fi permisă prezenţa femeilor sunt Stadionul Internaţional Regele Fahd din capitala Riad, Stadionul Regele Abdullah din Jeddah şi Stadionul Prinţul Muhammad bin Fahd din Dammam, în estul Arabiei Saudite.

În luna septembrie, regele saudit Salman bin Abdulaziz a anunţat că femeile vor putea conduce autovehicule începând din luna iunie, o măsură care a pus capăt unei îndelungate interdicţii.

La originea ridicării acestei interdicţii s-ar afla puternicul prinţ Mohammad bin Salman, care încearcă să deschidă această ţară conservatoare şi să îi îmbunătăţească imaginea pe plan internaţional. AGERPRES.

×
Subiecte în articol: arabia saudia femei meciuri de fotbal