O inspecţie surpriză privind pregătirea de luptă a armatei ruse a început luni în Districtul militar Centru al Federaţiei Ruse (din care fac parte structurile militare din 29 de regiuni, din Siberia până la Ural şi Volga), la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, comandantul suprem al forţelor armate ruse, potrivit agenţiilor de presă TASS şi Interfax.
"În conformitate cu ordinul dat de comandantul suprem al forţelor armatei Federaţiei Rusa, luni, a început o inspecţie inopinată a trupelor şi tehnicii militare din Districtul militar Centru", a anunţat ministrul apărării Serghei Şoigu în cadrul unei reuniuni cu conducerea armatei ruse, precizând că exerciţiul va dura până vineri, 28 iunie.
Această verificare a început la 06:00 (ora Moscovei), când toate structurile de comandă - cu efectiv complet -, precum în Districtul militar Centru au fost plasate în stare de alertă maximă, precum şi o parte din trupele şi capacităţile de luptă din districtele militare Sud (care include Crimeea şi sudul Rusiei) şi Est. De asemenea au fost plasate în stare de luptă unele unităţi aeropurtate, precum şi structuri ale aviaţiei de transport şi ale aviaţiei strategice pe distanţe mari, a indicat Şoigu.
"Acţiunea are drept scop evaluarea capacităţii forţelor armate ruse de a asigura securitatea militară în regiunea central-asiatică, unde persistă ameninţări grave cu caracter terorist. Un alt obiectiv al verificării este de a stabili gradul de pregătire a trupelor şi al capacităţilor de a participa la viitorul eveniment major de instruire din acest an - exerciţiul strategic al punctelor de comandă şi de stat major 'Centru-2019'", a explicat ministrul rus al apărării.
"Vor fi puse în aplicare sarcini privind întărirea protecţiei unor obiective importante atât publice, cât şi militare, a apărării antiaeriene, precum şi de prevenire a unor eventuale ameninţări teroriste şi anihilare a unor presupuse grupuri paramilitare ilegale şi a altor forţe militare distructive", a indicat Serghei Şoigu.
Totuşi, principalul obiectiv al acestei inspecţii este de a stabili gradul de pregătire a conducerii militare de a comanda trupele "în caz de creştere a ameninţării militare şi de apariţie a unor situaţii de criză", a subliniat ministrul rus al apărării.
Circa 50 de aplicaţii în peste 35 de centre de antrenament vor avea loc în această perioadă.
Ministrul adjunct al apărării, Aleksandr Fomin, a primit ordin să informeze ataşaţii militari străini cu privire la această inspecţie militară.
Practica inspecţiilor inopinate în cadrul armatei ruse a fost reluată în 2013 după numirea lui Serghei Şoigu în funcţia de ministru al apărării în noiembrie 2012. La începutul anului 2016, Vladimir Putin a afirmat că aceste verificări neanunţate la nivelul armatei s-au dovedit a fi utile şi au permis să ridice în mod constant nivelul de pregătire de luptă a armatei şi a marinei.
Într-o declaraţie pentru TASS, preşedintele prezidiului "Ofiţerilor Rusiei", generalul în rezervă Serghei Lipovoi, a legat actuala inspecţie privind nivelul pregătirii de luptă a armatei ruse în principal în Districtul militar Centru de intensificarea activităţii NATO la frontierele Federaţiei Ruse, în special în Polonia şi ţările baltice, precum şi de acutizarea crizei dintre SUA şi Iran şi de ultimele evoluţii ale situaţiei politice în Georgia.
AGERPRES