x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Armata ucraineană se antrenează în Regatul Unit să lupte „pe model vestic”

Armata ucraineană se antrenează în Regatul Unit să lupte „pe model vestic”

de Redacția Jurnalul    |    16 Feb 2023   •   07:08
Armata ucraineană se antrenează în Regatul Unit să lupte „pe model vestic”
Sursa foto: Hepta

Marea Britanie antrenează soldaţi ucraineni să lupte într-un mod mai „vestic” şi să folosească mai puţină muniţie faţă de modelul tradiţional sovietic de luptă, susţine secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace.

Marea Britanie, împreună cu alţi aliaţi occidentali, antrenează soldaţii ucraineni pe model vestic, pentru a putea face faţă celor mai dure condiţii de luptă în confruntarea cu Rusia. Armata ucraineană învaţă să lupte cu muniţie puţină, fără risipă.

„Ucraina foloseşte cantităţi uriaşe de muniţie pentru a se apăra, de aceea îi antrenăm să lupte într-un mod occidental. Modul de luptă rusesc sau sovietic constă într-un un baraj masiv de artilerie cu muniţie grea şi niciodată nu ne-am organizat aşa să luptăm în NATO”, a declarat Wallace.

Regatul Unit a facilitat Ucrainei accesul la stocul de muniţii ca parte a pachetului de ajutor convenit între oficialii celor două ţări.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marea Britanie armata ucraina