x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Arme, droguri și bani, descoperite de polițiști în Mureș

Arme, droguri și bani, descoperite de polițiști în Mureș

22 Sep 2022   •   09:00
Arme, droguri și bani, descoperite de polițiști în Mureș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii DIICOT S.T. Târgu Mureş, au ridicat, în urma a 13 percheziţii domiciliare, peste 10 kilograme de cannabis, peste 14.000 de euro, pistoale, cuţite şi o colecţie cu mai multe monede numismatice.

Joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii DIICOT S.T. Târgu Mureş, au desfăşurat, în judeţul Mureş, două acţiuni, fiind efectuate 13 percheziții domiciliare, în cadrul unor dosare penale în care sunt efectuate cercetări cu privire la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 10,2 kilograme de cannabis, 200 de grame de hașiș, 4 comprimate ecstasy, 15 timbre LSD, 10 grindere și 5 cântare de precizie.

De asemenea, au mai fost ridicate echipamente de creștere cultură indoor de cannabis, 6 telefoane mobile, țiple cu închidere zipplock, 14.710 euro, 9.980 de lei, 100 de lire sterline, 57 de dolari, 389 de dirhams, două pistoale, dintre care unul letal, de calibrul 7.65 mm, cu muniție letală – 157 de cartușe și unul neletal, cu muniție neletală – 127 de cartușe, o arbaletă, 62 de cuțite, două topoare și o colecție cu mai multe monede numismatice.

Șapte persoane bănuite de comiterea faptelor au fost conduse la sediul DIICOT S.T. Târgu Mureș, pentru audieri, ulterior, față de 4 dintre acestea, fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: arme