Şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton, a făcut apel luni la Rusia să-şi retragă trupele în zonele în care îşi au bazele permanente în conformitate cu acordul privind staţionarea pe teritoriul Ucrainei a flotei ruse de la Marea Neagră.
"Veţi vedea în concluziile pe care le-am adoptat astăzi faptul că am condamnat violarea clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei printr-un act de agresiune a forţelor armate ruse şi prin autorizarea folosirii forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei. Acest lucru reprezintă, fără îndoială, o încălcare a obligaţiilor internaţionale ale Rusiei şi a angajamentelor sale", a declarat Catherine Ashton, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate după reuniunea de urgenţă a Consiliului Afaceri Externe.
"Suntem pe deplin convinşi că trebuie să existe o soluţie paşnică la această criză, cu respectarea deplină a legislaţiei internaţionale. Deci facem apel la Rusia să-şi retragă imediat trupele în zonele în care îşi au bazele permanente în conformitate cu acordul privind staţionarea flotei de la Marea Neagră în Ucraina. De asemenea, facem apel la Rusia să fie de acord cu solicitarea Ucrainei de a participa la consultări cu toate părţile semnatare ale memorandumului de la Budapesta din 1994", a adăugat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.
Ea a avertizat că "în absenţa unor paşi de reducere a nivelului tensiunilor din partea Rusiei, UE va decide care vor fi consecinţele pentru relaţiile bilaterale dintre UE şi Rusia", menţionând în acest sens potenţiala suspendare a convorbirilor bilaterale asupra vizelor şi posibile "măsuri ţintite".
Catherine Ashton a recunoscut importanţa unui dialog incluziv la toate nivelele guvernamentale, inclusiv cel regional, şi a subliniat că este necesar să se asigure un nivel adecvat de protecţie minorităţilor naţionale.
"Lucrăm împreună cu comunitatea internaţională, instituţiile financiare, în special cu FMI, la un pachet de asistenţă internaţională pentru a aborda nevoile economice urgente ale Ucrainei în baza angajamentelor sale de reformă. În acest scop, am trimis azi la Kiev o misiune din partea Comisiei Europene", a mai spus Ashton.
Întrebată dacă UE ia în calcul eventuale sancţiuni care să-l vizeze pe Putin sau cercul său de apropiaţi, Ashton a răspuns că la reuniunea CAE a fost stabilită linia, urmând ca apoi şefii de stat şi de guvern să decidă în cadrul summitului dedicat Ucrainei din această săptămână ce măsuri concrete doresc să ia.
În ceea ce priveşte răspunsul pe care îl aşteaptă de la Rusia, şefa diplomaţiei ruse a făcut trimitere la retragerea imediată a trupelor ruse din Crimeea în bazele în care erau staţionate.
"Cred că situaţia este clară, trebuie să vedem revenirea în cazărmi a trupelor care s-au deplasat din locul în care staţionau în baza acordului cu Ucraina. Cred că există preocupări grave despre informaţiile privind survoluri sau deplasarea în diverse locuri a unor trupe şi a unor vehicule blindate. Unele dintre aceste informaţii sunt foarte greu de verificat, iar despre unele dintre ele am cerut lămuriri Rusiei", a mai spus Catherine Ashton, care a mai apreciat că este foarte important ca Rusia să răspundă apelului la dialog lansat de Ucraina.