x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac la Londra: Poliţia a difuzat fotografia atentatorului, ancheta continuă

Atac la Londra: Poliţia a difuzat fotografia atentatorului, ancheta continuă

24 Mar 2017   •   21:00
Atac la Londra: Poliţia a difuzat fotografia atentatorului, ancheta continuă

Poliţia britanică a procedat vineri la trei noi arestări în legătură cu atentatul de miercuri de la Londra, în care patru persoane au fost ucise şi alte zeci rănite, şi a publicat fotografia presupusului autor, relatează AFP. 

Agresorul, ucis de poliţie în curtea Parlamentului de la Westminster şi identificat drept Khalid Masood, este un britanic cunoscut şi sub numele de Adrian Elms şi Adrian Russell Ajao. 

O imagine cu chipul său în gros-plan a fost difuzată în cursul după-amiezii, însoţită de un apel către cei care l-au cunoscut să se adreseze poliţiei. 

Comandantul unităţii antiteroriste al Scotland Yard, Mark Rowley, a anunţat că poliţia a procedat la 'două noi arestări semnificative în cursul nopţii' şi la o a treia vineri dimineaţă la Manchester. 

Poliţia a arestat în total 11 persoane (şapte bărbaţi şi patru femei), cu vârste între 21 şi 58 de ani: opt la Birmingham (centru), două la Manchester (nord) şi una la Londra. 

O femeie a fost pusă în libertate între timp sub cauţiune, celelalte zece aflându-se vineri după-amiază în arest, sub suspiciunea că pregăteau acţiuni teroriste. Percheziţii se mai desfăşurau vineri la trei adrese, două la Birmingham şi una la Londra. 

Ancheta se concentrează asupra motivaţiei atacatorului şi asupra modului în care a fost pregătit atentatul, revendicat ulterior de Statul Islamic. 

'Încercăm să stabilim dacă a acţionat singur, inspirat de propaganda teroristă, sau dacă a acţionat la comandă şi a fost ajutat', a declarat Mark Rowley. 

Khalid Masood a crescut la Rye, în Kent (sud-estul Angliei). Potrivit presei britanice, în 2004 s-a căsătorit cu o musulmană şi s-a convertit la islam, după care a lucrat în Arabia Saudită, de unde a revenit în 2009. A locuit până în iunie în Birmingham (centru) cu soţia şi copiii, potrivit unor martori, care l-au descris ca fiind om 'foarte religios'. 

Masood avea la activ mai multe condamnări pentru agresiuni, posesie de arme şi tulburarea ordinii publice, între 1983 şi 2003, potrivit Scotland Yard. 'În urmă cu câţiva ani, a făcut obiectul unei anchete a MI5', serviciul britanic de informaţii interne, în legătură cu 'extremismul violent', a declarat joi în Camera Comunelor premierul Theresa May, precizând că Masood a fost un 'personaj secundar' în anchetă. 

Cu câteva ore înainte de a trece la acţiune, Masood a înnoptat într-un hotel din Brighton, pe coasta de sud, a relatat administratorul acestuia. Hotelul a fost percheziţionat după ce o factură a fost descoperită în maşina cu care a fost comis atacul pe podul Westminster. 

Vineri, toate arterele din jurul Parlamentului, inima politică şi turistică a capitalei, au fost redeschide circulaţiei. Vor fi menţinute însă măsuri sporite de securitate în zilele următoare, când pe străzi vor fi prezenţi de două ori mai mulţi poliţişti înarmaţi decât în mod obişnuit, a anunţat Scotland Yard. 

O adunare interreligioasă a avut loc vineri în faţa Westminster Abbey, în apropierea locului atacului, şi la care au fost prezenţi arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şi responsabili ai comunităţilor musulmană şi evreiască. Cu acest prilej a fost păstrat un moment reculegere şi au fost lansate apeluri la toleranţă şi solidaritate. 

'Ne aflăm aici împreună pentru a arăta solidaritate, pentru a arăta cooperare', a declarat şeicul Ezzat Khalifa, imamul şef al Moscheii Centrale din Londra, reprezentându-i pe musulmanii sunniţi. 

'Comunitatea musulmană denunţă astăzi orice formă de terorism şi violenţă', a subliniat şeicul Mohammad al Hilli, cleric al comunităţii musulmane şiite, în timp ce arhiepiscopul de Canterbury a vorbit despre 'un moment de reflecţie dureroasă, dar şi (despre) un moment de determinare a naţiunii de a fi împreună'.AGERPRES

×