x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război lung și sângeros. „Gaza va fi redusă la o grămadă de moloz!”, amenință Israelul

Război lung și sângeros. „Gaza va fi redusă la o grămadă de moloz!”, amenință Israelul

de Şerban Mihăilă    |    08 Oct 2023   •   17:12
Război lung și sângeros. „Gaza va fi redusă la o grămadă de moloz!”, amenință Israelul
Sursa foto: Agerpres

Atacul-surpriză al teroriștilor Hamas, care a provocat moartea a sute de civili israelieni și a ridiculizat Shin Bet și Mossad, a declanșat o puternică ripostă din partea statului evreu, care a avertizat că Fâșia Gaza va fi redusă la o grămadă de moloz. Premierul Benjamin Netanyahu anunță un război „lung și de durată” și promite să-i lichideze pe toți insurgenții extremiști, care au pornit cea mai mare baie de sânge de pe teritoriului Israelului din ultimele decenii. Iranul este bănuit de regizarea acestei ample operațiuni militare.

„Vom transforma în dărâmături toate locurile în care Hamas este desfășurată, se ascunde și operează, în acel oraș ticălos. Le transmit locuitorilor din Gaza: Plecați acum, pentru că vom acționa în forță peste tot!”, a avertizat, pe platforma X, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, la capătul unei ședințe a Cabinetului său.

După ce a promis răzbunare, Netanyahu a anunțat că țara „se lansează într-un război lung și dificil”. Într-adevăr, Israelul a răspuns atacurilor-surpriză declanșate sâmbătă de gruparea islamistă Hamas, lansând lovituri aeriene asupra a ceea ce a identificat ca fiind ținte Hamas în Gaza, în timp ce forțele sale se confruntau la sol cu insurgenții extremiști în sate, baze militare și puncte de trecere a frontierei.

Avioanele de război israeliene au continuat să bombardeze Fâșia Gaza, duminică. Potrivit oficialilor militari de la Ierusalim, armata israeliană a lovit 426 de ținte din Gaza, inclusiv 10 clădiri-turn folosite de Hamas.

În Gaza, cel puțin 320 de palestinieni au murit și aproape 2.000 au fost răniți, în doar 24 de ore, anunța, duminică dimineață, Ministerul palestinian al Sănătății. Bilanțul includea 20 de morți și 121 de copii răniți, mai preciza ministerul.

Liderul israelian a mai declarat că „prima fază” a operațiunii s-a încheiat cu „distrugerea majorității forțelor inamice care au pătruns pe teritoriul nostru”.

Netanyahu a anunțat apoi că forțele israeliene au început „o operațiune ofensivă”, care „va continua fără rezerve și fără răgaz până la atingerea obiectivelor”. Printre deciziile luate de Cabinetul Netanyahu se mai numără oprirea furnizării de electricitate, combustibil și bunuri către Gaza.

De cealaltă parte, de-a lungul zilei de sâmbătă și până duminică, Hamas a lansat mii de rachete din Fâșia Gaza spre Israel - lovind direct mai multe locații din interiorul țării, inclusiv Tel Aviv - în timp ce grupuri teroriste înarmate au intrat în Israel și s-au infiltrat în baze militare, orașe și ferme, trăgând la întâmplare în civili și luând ostatici, într-o baie de sânge fără precedent în istoria statului evreu.

Cel puțin 600 de israelieni au fost uciși, iar peste 2.100 au fost răniți, raporta, duminică la prânz, presa israeliană.

Sute de ostatici, căutați de familii

Ceea ce complică serios riposta militară a Israelului este faptul că, potrivit autorităților de la Ierusalim, „un număr semnificativ” de cetățeni israelieni au fost luați de Hamas ca ostatici și duși în locații din Gaza.

Conform altor surse, citate de presa internațională, numărul acestor ostatici - între care se află copii, femei, tineri, soldați și chiar ofițeri de rang înalt ai armatei israeliene - se ridică la peste câteva sute.

De altfel, numeroși israelienii împart sau difuzează pe rețelele de socializare fotografii ale prietenilor sau ale unor membri ai familiei, mulți dintre ei copii și femei, despre care spun că au fost răpiți de militanții Hamas.

O mamă israeliană a declarat pentru CNN că vorbea la telefon cu copiii ei, în vârstă de 12 și 16 ani, care erau singuri acasă, când aceștia au auzit focuri de armă afară și oameni care încercau să intre.

„Erau speriați de moarte. Nici măcar nu-mi pot imagina ce au simțit. Iar eu nu am fost acolo pentru a-i ajuta!”, a declarat mama, care era plecată de acasă în acel moment.

Apoi, tot la telefon, ea a auzit ușa trântită. „I-am auzit pe teroriști vorbindu-le copiilor mei în arabă. Iar cel mai tânăr le spunea: «Sunt prea tânăr să plec»! Și telefonul s-a închis, linia s-a întrerupt. A fost ultima dată când am auzit de ei!”, a spus femeia.

Mai mulți tineri au fost luați ostatici în timpul unui atac al militanților Hamas asupra unui festival de muzică israelian, la care participau sute de persoane, în apropiere de granița dintre Israel și Gaza.

Un videoclip difuzat pe rețelele de socializare arată cum o femeie israeliană și prietenul ei sunt răpiți; ea poate fi văzută pe spatele unei motociclete, în timp ce imploră ajutor. Prietenul ei este prins de mai mulți bărbați și merge cu mâinile la spate.

„Israelul se trezește într-o dimineață teribilă. Sunt multe persoane ucise. Oamenii au fost răpiți în Gaza, nu doar soldați, ci și civili, copii, bunici”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene, locotenent-colonelul Richard Hecht.

„Am pierdut soldați, am pierdut comandanți, am pierdut o mulțime de civili”, a adăugat el, fără a oferi un număr exact.

Momentul „Pearl Harbor” pentru Israel

Foarte probabil nu întâmplător, ofensiva de sâmbătă a fost declanșată la o zi după cea de-a 50-a aniversare a unui alt război neprevăzut, atunci când vecinii arabi ai statului evreu au lansat un atac-surpriză asupra Israelului, în Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, la 6 octombrie 1973.

În pofida deceniilor în care Israelul a devenit o putere tehnologică mondială, care se mândrește cu una dintre cele mai impresionante forțe militare din lume și cu o agenție de informații de prim rang, armata israeliană s-a trezit, sâmbătă, prinsă cu garda jos.

Din această perspectivă, precum și prin prisma faptului că Israelul se află permanent în stare de alertă de teama acțiunilor teroriste, atacul de sâmbătă a fost unul fără precedent.

Insurgenții au atacat din aer, de pe mare și de pe uscat, au tras asupra civililor, au luat ostatici și au forțat familiile să se baricadeze în case. O zi care a început cu sirenele de raid aerian care au răsunat la primele ore ale dimineții s-a transformat, până la prânz, într-unul dintre cele mai înspăimântătoare atacuri pe care Israelul le-a cunoscut în cei 75 de ani de existență.

Gruparea radicală Hamas, care controlează Fâșia Gaza, un teritoriu sărac și dens populat, a ucis sute de oameni și a rănit alte câteva mii, până la căderea nopții.

Întrebările pentru autoritățile israeliene sunt numeroase. Au trecut mai bine de 17 ani de când un soldat israelian a fost luat ca prizonier de război într-o operațiune derulată pe teritoriul israelian. De altfel, Israelul nu a mai asistat la o astfel de infiltrare a orașelor, kibbutzurilor și bazelor sale militare, de la luptele din timpul războiului de independență, din 1948.

Cum a reușit un grup terorist aflat într-una dintre cele mai sărace enclave din lume să lanseze un atac atât de devastator, rămâne, deocamdată, un mister.

„Întregul sistem a eșuat. Nu este vorba doar de o singură componentă. Este vorba de întreaga arhitectură de apărare care, în mod evident, nu a reușit să asigure apărarea necesară pentru civilii israelieni”, a afirmat Jonathan Conricus, fost purtător de cuvânt al armatei israeliene.

„Acesta este un moment de tip Pearl Harbor pentru Israel, în care a existat o realitate până astăzi, iar după ziua de astăzi va exista o alta”, a adăugat el.

Eșecul serviciilor de informații

Oficialitățile de la Ierusalim au evitat în mod repetat să răspundă la întrebarea dacă evenimentele de sâmbătă constituie un eșec al serviciilor de informații. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Richard Hecht, a declarat pentru CNN că Israelul se concentrează pe luptele din acest moment și pe protejarea vieților civile.

„Vom vorbi despre ce s-a întâmplat din punct de vedere al informațiilor după aceea”, s-a limitat să comenteze Hecht, pe marginea acestui subiect.

De când Israelul s-a retras din Gaza, în 2005, a cheltuit miliarde de dolari pentru a securiza frontiera împotriva atacurilor. Această apărare prevede neutralizarea oricărui tip de armament lansat din interiorul Fâșiei Gaza spre Israel și oprirea teroriștilor care încearcă să treacă granița pe cale aeriană sau din subteran, prin tuneluri.

Pentru a opri atacurile cu rachete, Israelul a folosit „Iron Dome”, un sistem eficient de apărare împotriva rachetelor, dezvoltat cu ajutorul Statelor Unite.

De asemenea, Israelul a cheltuit sute de milioane de dolari pentru construirea unui sistem inteligent de frontieră, cu senzori și ziduri subterane, care, potrivit Reuters, a fost finalizat la sfârșitul anului 2021.

Aaron David Miller, fost negociator al Departamentului de Stat al SUA pe probleme din Orientul Mijlociu, a declarat la CNN că toate comunitățile israeliene din apropierea Fâșiei Gaza nu au fost, „în mod evident, protejate adecvat”. „Pur și simplu, nu cred că israelienii au prevăzut acest lucru”, a precizat Miller.

De altfel, eșecul Mossad - serviciul israelian de informaţii externe, considerat până nu de mult cel mai bun serviciu secret din lume -, în anticiparea atacului de sâmbătă, este acum comparat cu cel suferit de CIA în timpul atentatelor din 11 septembrie 2001.

Nici Shin Bet, temuta agenție de securitate internă a Israelului, nu s-a dovedit capabilă să descopere la timp acțiunea de amploare pregătită de extremiștii islamiști, despre care numeroși analiști bănuiesc că ar fi fost organizată cu sprijinul major al Iranului.

Cum s-a ajuns la măcel

Tensiunile dintre Israel și palestinieni au existat încă dinainte de fondarea statului evreu, în 1948. În ultimele decenii, mii de oameni de ambele părți și-au pierdut viața și zeci de mii au fost răniți, în conflictul de lungă durată dintre cele două tabere.

Anul acesta însă, violențele au fost extrem de intense. Numărul palestinienilor - militanți și civili - uciși de forțele israeliene în Cisiordania ocupată este cel mai mare din ultimele aproape două decenii. Același lucru este valabil și pentru israelienii - majoritatea civili - uciși în atacuri palestiniene.

Israelul și Hamas se află într-un conflict armat care datează încă din 1987, de la prima Intifadă sau revoltă palestiniană, împotriva ocupației israeliene a Fâșiei Gaza și a Cisiordaniei de Vest.

Israelul a cucerit Gaza de la Egipt în războiul din 1967, apoi s-a retras în 2005. Teritoriul, unde locuiesc aproximativ două milioane de palestinieni, a căzut sub controlul Hamas în 2007, după un scurt război civil cu Fatah, facțiunea palestiniană rivală, care reprezintă coloana vertebrală a Autorității Palestiniene.

După ce Hamas a preluat controlul asupra Fâșiei Gaza, Israelul și Egiptul au impus un asediu strict asupra teritoriului, care continuă și astăzi. De asemenea, Israelul menține o blocadă aeriană și navală asupra acestui teritoriu.

Înainte de operațiunea de sâmbătă, ultimul război între Hamas și Israel a avut loc în 2021, a durat 11 zile și s-a încheiat cu moartea a cel puțin 250 de persoane în Gaza și 13 în Israel.

Cine sunt teroriștii Hamas

Hamas este o organizație islamistă, cu aripă militară, care a fost înființată în 1987. Hamas s-a format din Frăția Musulmană, un alt grup islamist sunnit, fondat la sfârșitul anilor ’20 în Egipt.

Cuvântul „Hamas” este, la rândul său, un acronim pentru „Harakat Al-Muqawama Al-Islamia” - în arabă, adică „Mișcarea de Rezistență Islamică”. La fel ca majoritatea facțiunilor și partidelor politice palestiniene, grupul consideră că Israelul este un stat nelegitim și o putere de ocupație și, în consecință, încearcă să elibereze teritoriile palestiniene.

Refuzul de a recunoaște Israelul este unul dintre motivele pentru care Hamas a respins, în trecut, negocierile de pace. În 1993, s-a opus Acordurilor de la Oslo, un pact de pace între Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Grupul se prezintă ca o alternativă la Autoritatea Palestiniană (AP), care a recunoscut Israelul și s-a implicat într-o serie de inițiative de pace eșuate cu statul evreu. AP este condusă, în prezent, de Mahmoud Abbas și are sediul în Cisiordania, ocupată de Israel.

De-a lungul anilor, Hamas a revendicat numeroase atacuri asupra Israelului și a fost desemnată drept organizație teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană și Israel. Israelul acuză Iranul, inamicul său de moarte, că susține Hamas.

 

×