x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat la Barcelona - A fost identificat al 3-lea român rănit în atacul terorist

Atentat la Barcelona - A fost identificat al 3-lea român rănit în atacul terorist

18 Aug 2017   •   11:30
Atentat la Barcelona - A fost identificat al 3-lea român rănit în atacul terorist

O a treia victimă de cetăţenie română a fost identificată printre persoanele rănite în urma atentatului terorist de la Barcelona, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. 

"Autorităţile spaniole au informat în această dimineaţă Consulatul General al României la Barcelona că printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a treia victimă de cetăţenie română. Potrivit aceloraşi surse oficiale, şi acest cetăţean român este spitalizat, stare sa nefiind gravă", se arată în comunicatul MAE. 

Ministerul de Externe precizează că operaţiunea de identificare a victimelor şi cetăţeniei răniţilor este un proces complex, aflat în desfăşurare, situaţia fiind una care se schimbă de la un moment la altul. 

De asemenea, MAE menţionează că informaţii actualizate vor fi transmise pe tot parcursul evoluţiei situaţiei, pe măsura obţinerii de date oficiale de la autorităţile locale şi că, în contextul operaţiunilor antiteroriste aflate în desfăşurare, circulaţia în regiune şi accesul în unităţile publice este momentan restricţionat de către autorităţi. 

MAE reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032. 

Celula de criză a MAE îşi continuă activitatea, iar Ambasada României la Madrid şi Consulatul General al României la Barcelona sunt pregătite să acorde întreaga asistenţă consulară posibilă, arată Ministerul de Externe. 

Joi seara, autorităţile au anunţat că un român a fost rănit în atentatul terorist de la Barcelona şi că acesta a fost spitalizat, iar starea sa este stabilă. Vineri dimineaţă, MAE a precizat că un al doilea român a fost rănit în urma atentatului de la Barcelona. 

Atentatul de joi după amiază de la Barcelona, cu o furgonetă care a intrat printre pietonii de pe bulevardul Rambla, s-a soldat cu 13 morţi şi zeci de răniţi, între care şi doi români. AGERPRES

×