x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentatele de la 11 septembrie, cele mai sângeroase din istorie

Atentatele de la 11 septembrie, cele mai sângeroase din istorie

09 Sep 2011   •   08:34
Atentatele de la 11 septembrie, cele mai sângeroase din istorie

Atacurile de la 11 septembrie 2001, considerate cele mai sangeroase din istorie, au fost comise de 19 teroristi din reteaua al-Qaida, care au deturnat patru avioane, lovind turnurile World Trade Center din New York si cladirea Pentagonului, situata in apropiere de Washington. Bilantul victimelor atentatelor s-a ridicat la 2.978 de morti, dintre care 2.749 la New York, relateaza AFP.

Turnurile gemene ale World Trade Center, cei mai inalti zgarie-nori din New York, au fost lovite la un interval de cateva minute de doua dintre avioanele deturnate.

Primul aparat, un Boeing 767 al companiei American Airlines, avand 92 de persoane la bord, dintre care cinci teroristi, a lovit primul turn la ora locala 8:46 (15:46 ora Romaniei), distrugand etajele superioare ale cladirii.

La ora locala 9:03 (16:03 ora Romaniei), al doilea Boeing, model 767, apartinand companiei United Airlines si avand 65 de persoane la bord, dintre care cinci teroristi, a lovit cel de-al doilea turn al World Trade Center, un eveniment care a fost transmis in direct de posturile de televiziune din intreaga lume.

La ora locala 9:43 (16:43 ora Romaniei), un Boeing 757 al companiei American Airlines, cu 64 de persoane la bord, dintre care cinci teroristi, s-a prabusit peste Pentagon, provocand pagube insemnate la fatada vestica a cladirii Ministerului american al Apararii.

Un al patrulea aparat Boeing 757, al companiei United Airlines, care transporta 44 de persoane la bord, dintre care patru teroristi, s-a prabusit pe un camp din Pennsylvania, in estul tarii. Obiectivul precis al teroristilor a ramas, pana astazi, necunoscut, la fel ca si imprejurarile exacte ale producerii catastrofei. Se pare ca unii pasageri, informati prin telefonul mobil despre evenimentele din New York, i-au atacat pe teroristi.

Cele doua turnuri ale World Trade Center s-au prabusit unul dupa celalalt, turnul sudic la ora locala 10:05 (17:05 ora Romaniei), iar cel nordic la 10:28 (17:28 ora Romaniei). Sub daramaturi au fost prinse sute de persoane care nu putusera fi evacuate si multi salvatori, in timp ce intregul cartier Manhattan a fost acoperit de un nor de fum negru si de praf.

Presedintele George W. Bush, care in momentul producerii atentatelor vizita o scoala din Florida, a fost condus la o baza militara, din motive de securitate. Reintors la Washington in cursul aceleiasi seri, el si-a afirmat hotararea de a-i pedepsi pe autorii acestor "atentate rusinoase", subliniind ca nu va face nici o diferenta intre "teroristii care au comis aceste acte si cei care ii protejeaza".

×