x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atenție pe unde călătoriți: Incendii în mai multe zone din Grecia

Atenție pe unde călătoriți: Incendii în mai multe zone din Grecia

23 Aug 2019   •   12:51
Atenție pe unde călătoriți: Incendii în mai multe zone din Grecia

MAE informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendii de vegetație (grad 4 din 5) pentru data de 23 august 2019, pe fondul temperaturilor ridicate și a intensificărilor de vânt, în următoarele zone:

Grecia Centrală, Insula Evia, Insula Lesvos, Insula Chios, insula Samos, Lakonia, Arkadia, Argolida, Korinthia, Achaia, Ilia.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 și cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Atena:+306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic:+306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://infocrisis.gov.gr/?lang=en, pentru situații de criză pe teritoriul Republicii Elene, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

×
Subiecte în articol: atenţionare călătorie grecia incendii