x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aterizare de urgență: Fisură în parbrizul avionului care îl transporta pe șeful Pentagonului

Aterizare de urgență: Fisură în parbrizul avionului care îl transporta pe șeful Pentagonului

de Redacția Jurnalul    |    16 Oct 2025   •   08:15
Aterizare de urgență: Fisură în parbrizul avionului care îl transporta pe șeful Pentagonului
Sursa foto: Hepta

Un avion care îl transporta miercuri pe secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a efectuat o aterizare neprogramată în Regatul Unit din cauza unei fisuri în parbrizul aeronavei, a tranamis Pentagonul, adăugând că șeful Pentagonului este în siguranță.

„Avionul a aterizat conform procedurilor standard și toți cei aflați la bord, inclusiv secretarul Hegseth, sunt în siguranță”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, într-o postare pe X.

Hegseth se întorcea dintr-o scurtă călătorie la Bruxelles, conform Reuters.

Nu este prima dată când aeronavele militare americane care transportă înalți oficiali au probleme tehnice.

La începutul acestui an, un avion al Forțelor Aeriene Americane care îl transporta pe secretarul de stat Marco Rubio la München a fost nevoit să se întoarcă la Washington din cauza unei probleme tehnice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pete hegseth pentagon avion