Un american de 54 de ani, aflat la bordul unui avion al companiei US Airways, a provocat panică în rândul pasagerilor, după ce a glumit că este infectat cu Ebola. Incidentul a avut loc în timpul în timpul unui zbor între Statele Unite şi Republica Dominicană, scrie Russia Today.
"Ați pus-o! Am fost în Africa și am Ebola", a strigat americanul potrivit unui oficial al aeroportului din Punta Cana.
Bărbatul putea la fel de bine să strige că la bordul avionului se află o bombă. Reacția celor 290 de pasageri ar fi fost aceeași.
Odată aterizat pe aeroportul din Punta Cana, avionul a fost izolat, o echipă medicală în costume de protecție a urcat urcând în aeronavă și evacuând pasagerii.
În urma unui control medical, s-a dovedit că bărbatul nu era infectat cu Ebola. Mai mult, glumețul nu pusese niciodată piciorul în Africa.
Într-un material video postat de un pasager al zborului pe YouTube, poate fi văzută scena în care un cetățean de culoare este escortat în afara avionului.
El a fost trimis înapoi în Statele Unite.