Gillian şi Adrian Bayford au câştigat la loterie în vara anului trecut. Cei doi au vorbit acum despre modul în care li s-a schimbat viaţa, prin faptul că primesc săptămânal, între 30 şi 40 de scrisori în care diferiţi oameni le cer bani.
“Le citim pe toate, pentru că, dacă nu ceri, nu primeşti. Nu condamnăm pe nimeni. Ai nevoie de mult curaj ca să ceri bani aşa”, declară Gillian. “Citim şi ne decidem dacă dăm bani sau nu, după cum merită fiecare”.
Potrivit Daily Mail, îniante de a câştiga la loterie, Adrian era proprietarul unui magazin de muzică, însa a decis să-şi închidă afacerea. Gillian spune că, deşi acum sunt foarte bogaţi, viaţa lor nu s-a schimbat foarte mult. Copiii lor merg la aceeaşi şcoală şi şi-au păstrat prietenii.
“Ne-am mutat într-o casă mai mare, dar avem aceleaşi priorităţi: prietenii, copiii, familia. Degeaba ai mulţi bani, dacă nu ai prieteni care să te susţină”, spune Gillian.
Citește pe Antena3.ro