Premierul Anthony Albanese a explicat că Segal se va consulta cu liderii comunității și experți în discriminare, pentru a consilia Guvernul.
Măsuri similare au mai fost luate până acum de Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Grecia.
Australia va avea în curând și un trimis special pentru combaterea islamofobiei, a anunțat premierul.
Conflictul din Orientul Mijlociu a generat în Australia proteste ale comunităților evreiești și musulmane, precum și o creștere bruscă a antisemitismului și islamofobiei.
Jill Segal a explicat că măsurile care să combată „vechea ură” împotriva evreilor nu au fost niciodată mai importante, în condițiile în care, din octombrie, de la declanșarea conflictului Israel-Hamas, incidentele antisemite au crescut cu 700%. „Australienii evrei vor să se simtă liberi să-și trăiască viața de zi cu zi și, de asemenea, vor să se simtă în siguranță să-și practice și să-și exprime religia fără teamă”, a adăugat ea.
Anunțul Guvernului a fost salutat de principalii reprezentanți ai comunității locale evreiești, dar a fost și criticat de organizații precum Consiliul Evreiesc din Australia, care este un critic al acțiunilor israele din Gaza, și de The Australian Palestine Advocacy Network - care spun că măsura ar putea adânci divizarea societății.