x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noroc de 2,6 kg. Aur curat

Noroc de 2,6 kg. Aur curat

29 Mar 2023   •   05:45
Noroc de 2,6 kg. Aur curat

Un australian înarmat cu un detector de metale ieftin a dat lovitura, găsind o rocă de 4,6 kg care conținea aur în valoare de 160.000 de dolari. Descoperirea a fost făcută pe câmpurile aurifere din statul Victoria, care au fost epicentru goanei după aur din secolul XIX.

Norocosul nu a vrut ca numele să-i fie dezvăluit, povestea fiind relatată BBC de cumpărătorul valorosului „bolovan”, Darren Kamp - proprietarul unui magazin cu unelte de prospectare. „Am fost pur și simplu uluit... Este o descoperire odată în viață”, a spus jurnaliștilor Darren Kamp, cu o carieră în prospecțiuni de 43 de ani.  

Obișnuit cu oameni care îi aduc încântați pirită, crezând că e aur, Kamp a fost surprins de „norocosul din Victoria”, care a scos din rucsac piatra și a subevaluat-o întrebând: „Crezi că face 10.000?”.  „M-am uitat la el și i-am spus: Încearcă 100.000”, povestețte Kamp.

În total, roca de 4,6 kg conținea 83 de uncii - sau aproximativ 2,6 kg de aur.

În timp ce astfel de descoperiri sunt rare, se estimează că Australia are cele mai mari rezerve de aur din lume și multe dintre cele mai mari pepite din lume au fost găsite aici.

×
Subiecte în articol: australian aur