x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autori britanici?

Autori britanici?

de Anca Aldea    |    11 Iul 2005   •   00:00
Autori britanici?

La patru zile de la atentatele din Londra, politia crede ca cele patru atacuri teroriste au fost coordonate si organizate de "un numar foarte mic" de indivizi, proveniti din Europa sau din Africa de Nord si ajunsi in Marea Britanie in ultimele sase luni cu pasapoarte false.

Pe de alta parte, surse din Scotland Yard sunt de parere ca autorii atentatelor s-au nascut in Marea Britanie, au fost educati aici si sunt buni cunoscatori ai valorilor britanice. "Ma tem ca in aceasta tara exista destule persoane dornice sa devina teroristi islamisti, nu este nevoie sa fie recrutati din strainatate", a declarat fostul sef al Scotland Yard.

MADE IN IRAK? Potrivit ziarului Daily Telegraph, creierul atentatelor ar putea avea legatura cu Mustafa Setmariam Nasar, banuit ca a organizat atacurile de la Madrid, din martie 2004. Pe urmele lui Nasar, un sirian cu cetatenie spaniola in varsta de 47 de ani, se afla acum, pe langa serviciile spaniole, si cele interne ale Marii Britanii, MI5. Anchetatorii sustin ca, dupa ce s-a stabilit in Irak, sirianul ar fi pus bazele unei celule in Anglia. Gruparea cu pricina urma sa declanseze un atac terorist in timpul alegerilor generale din Marea Britanie, din mai 2005, probabilitatile unor atentate in preajma Summit-ului G8 de saptamana trecuta fiind, potrivit politiei, reduse, scrie The Times.

In timp ce autoritatile britanice incearca sa dea de urma vinovatilor, o alta grupare terorista a revendicat atacurile de la Londra. Potrivit unui comunicat de presa aparut pe un site islamist, brigazile lui Abu Hafs al-Masri s-ar fi aflat in spatele atentatelor. Gruparea, care ar avea legaturi cu deja faimoasa Al-Qaeda, si-a revendicat responsabilitatea si pentru atacurile din martie 2004 din Spania, dar si pentru un atentat din Istanbul.

ISTERIE. Autoritatile au anuntat ca bilantul mortilor va depasi cifra de 50, iar o sursa din departamentul de politie a transporturilor a declarat ca exista inca posibilitatea unor noi atentate la Londra. Isteria este la ea acasa. In orasul Birmingham, un cartier intreg a fost evacuat in noaptea de sambata spre duminica, din cauza unui colet suspect descoperit pe strazi. Circa 20.000 de oameni s-au trezit scosi din case in toiul noptii, inainte ca politia sa anunte ca respectivul colet "nu a fost de natura terorista", desi a existat o "amenintare credibila".

AFARA DIN IRAK
PLAN. Marea Britanie si SUA iau in discutie retragerea trupelor din Irak
Campania mondiala antiterorista, lansata de Statele Unite in urma cu patru ani, in contextul atacurilor teroriste din 11 septembrie de la New York, continua sa primeasca lovituri sub centura peste tot in lumea aliatilor, inclusiv la Londra, dar si la Washington. Potrivit editiei electronice a ziarului britanic Mail on Sunday, care citeaza un document semnat de ministrul britanic al Apararii, John Reid, SUA si Marea Britanie elaboreaza in secret un plan de retragere a unor trupe din Irak, pana la sfarsitul lui 2006. In ciuda semnalelor alarmante venite zi de zi din Irak. Documentul explica necesitatea retragerii, in urmatoarele trei luni, a aproximativ 8.500 de militari englezi si a 110.000 de militari americani din Irak. Principalul motiv invocat este cel financiar.
Prin aceasta retragere, Londra ar economisi 500 de milioane de lire sterline. Numarul militarilor britanici in Irak va ajunge la doar 3.000, in timp ce trupele americane nu vor numara mai mult de 66.000 de militari. Retragerea trupelor este necesara datorita transferului puterii in mainile fortelor irakiene de securitate in 14 dintre cele 18 provincii ale Irakului. Documentul "nu este decat un studiu realizat in cursul ultimelor luni, care are in vedere diferite scenarii, o planificare prudenta a ceea ce se va intampla in Irak". "Intentionam sa ramanem in Irak atat timp cat este necesar", au declarat, repetat in ultima vreme, Londra si Washington.
×
Subiecte în articol: externe irak Marea Britanie