x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avionul şefului Statului Major american a fost lovit de o rachetă

Avionul şefului Statului Major american a fost lovit de o rachetă

21 Aug 2012   •   09:22
Avionul şefului Statului Major american a fost lovit de o rachetă

Avionul seful Statului Major al armatei americane a fost lovit de o racheta marti dimineata la baza americana Bagram, din Afganistan, un atac soldat cu doi raniti in randul militarilor americani, a anuntat o sursa militara, citata de AFP, potrivit Mediafax.

Pagubele provocate avionului, care se afla la sol, l-a determinat pe generalul Martin Dempsey, seful Statului Major al armatei americane, sa foloseasca un alt aparat pentru a parasi Afganistanul, dupa o vizita de doua zile, a declarat pentru AFP colonelul Dave Lapan, purtatorul sau de cuvant.

In total au fost lansate doua rachete, pe timpul noptii, asupra aeroportului din Bagram, cea mai mare baza aeriana militara din tara, iar una dintre ele a lovit avionul generalului Dempsey, potrivit aceleiasi surse.

Avionul, un C-17, se afla pe pista, alaturi de alte aeronave, a adaugat purtatorul de cuvant, precizand ca doi militari americani care se ocupau de mentenanta aeronavelor la Bagram au fost raniti in acest atac.

Atacul nu a amenintat in niciun caz siguranta generalului Dempsey si a echipei sale, care dormeau in momentul incidentului, au declarat alti ofiteri.

Seful Statului Major american a ajuns duminica in Afganistan pentru a discuta cu oficialii militari americani, ai NATO si afgani, in special in legatura cu multiplicarea ingrijoratoare a atacurilor comise de membrii fortelor afgane de securitate impotriva aliatilor lor din cadrul NATO.

×