x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Azi este decernat la Oslo premiul Nobel pentru pace

Azi este decernat la Oslo premiul Nobel pentru pace

10 Dec 2010   •   12:05
Azi este decernat la Oslo premiul Nobel pentru pace
Deşi China a solicitat inclusiv misiunii României la Oslo să nu ia parte la ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace, ţara noastră participă ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace la nivel de ambasador.

Ceremonie simbolică şi controversată deopotrivă astăzi la Oslo, unde academia norvegiană va decerna, în absenţă, premiul Nobel pentru pace pe anul 2010 disidentului chinez Liu Xiaobo.  La ceremonia de la Oslo nu vor participa reprezentanţi a 20 de state: Afganistan, Algeria, Arabia Saudită, Argentina, China, Columbia, Cuba, Egipt, Irak, Iran, Kazakstan, Maroc, Pakistan, Rusia, Serbia, Sri Lanka, Sudan, Tunisia, Venezuela şi Vietnam. Toate aceste ţări au legături economice strînse cu China comunistă.

În ciuda protestelor şi ameninţărilor Chinei însă, toate statele Uniunii Europene şi Statele Unite vor fi reprezentate la nivel înalt - ambasadori, în cazul membrilor UE, SUA, de şef al Camerei inferioare a parlamentului. Este de menţionat, de asemenea, prezenţa ţărilor "vecine" Chinei, cum ar fi Coreea de Sud şi India, precum şi a altor puteri economice emergente ca Brazilia, Africa de Sud şi Indonezia. Japonia, ale cărei relaţii cu Beijingul sunt tensionate, va fi, de asemenea, prezentă. Anunţate iniţial printre ţările absente, Ucraina şi Filipine vor fi până la urmă reprezentate.

Deşi China a solicitat inclusiv misiunii României la Oslo să nu ia parte la ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace, ţara noastră participă ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace la nivel de ambasador, a anunţat Doris Mircea, director general al Direcţiei de Comunicare din MAE, citat de realitatea.net.

Liu Xiaobo, intelectual şi critic al abuzurilor regimului comunist, ispăşeşte o pedeapsă de 11 ani pentru opiniile sale, fiind considerat de Beijing un terorist subversiv. Organizatorii au decis să păstreze un scaun gol în timpul ceremoniei.

×