x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bahrein: şase morţi în ciocnirile dintre poliţie şi protestatari

Bahrein: şase morţi în ciocnirile dintre poliţie şi protestatari

16 Mar 2011   •   20:14
Bahrein: şase morţi în ciocnirile dintre poliţie şi protestatari
Sursa foto: /reuters

156612-bahrein.jpgLa mai puţin de 24 de ore de la instituirea, pentru o perioadă de trei luni, a stării de urgenţă, violenţele au reizbucnit în centrul capitalei Manama.

 

Forţele de ordine au încercuit o piaţă centrală, în care se află, de câteva săptămâni, o tabără a protestatarilor, făcând uz de gaze lacrimogene şi deschizând focul împotriva celor care încercau să rupă cordoanele de securitate.

 

Pe de altă parte, poliţia a încercuit spitalele din oraş şi ameninţă că va deschide focul împotriva celor care vor încerca să mai intre în saloanele deja aglomerate, după incidentele de marţi, soldate cu sute de răniţi, declanşate de instituirea stării de urgenţă.

 

În ciocnirile de miercuri, şi-au pierdut viaţa patru protestatari, dar şi doi membri ai forţelor de securitate, ucişi după ce au fost loviţi în plin de o maşină care a intrat cu viteză în dispozitivul acestora.

 

×