Douăzeci de baloane de care au fost agățate pachete cu 5.000 de prezervative și 150.000 de manifeste împotriva regimului de la Phenian au fost lansate în această dimineață de activiiștii sud-coreeni peste granița cu Coreea de Nord.
Lansarea a fost făcută în ciuda amenințărilor Coreei de Nord, care a comunicat că va răspunde cu atacuri militare la asemenea provocări.
"Am auzit că prezervativele sunt foarte greu de găsit în Coreea de Nord. Nord-coreenii au nevoie de contraceptive, dar și de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală”, a declarat Bong Tae-Hong, liderul unui grup de activiști din Coreea de Sud.
Pachetele mai conțineau șervețele sanitare, lanterne, lenjerie intimă, ciorapi, dulciuri și pastă de dinți, alte produse despre care activiștii spun că sunt greu de găsit în țara comunistă.
Poliția sud-coreeană a împiedicat o acțiune similară, luna trecută, organizată atunci de un grup de nord-coreeni fugiți din țară. Atunci, regimul de la Phenian a amenințat cu un atac militar ”nemilos” dacă această provocare ar fi fost comisă.
Lansările acestor tipuri de baloane sunt făcute frecvent de trei grupuri distincte de activiști - nord-coreenilor fugiți din țară, grupurile de creștini din Coreea de Sud și activiștii de dreapta.