x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bambinele lui Berlusconi

Bambinele lui Berlusconi

10 Mai 2008   •   00:00
Bambinele lui Berlusconi

După ce l-a luat peste picior, luna trecută, pe omologul său spaniol, Jose Manuel Zappatero, că are un “cabinet roz”, adică plin de femei, inclusiv una însărcinată, care este chiar ministrul Apărării, noul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, nu a rezistat nici el tentaţiei de a aduce femei în echipă.

FRUMUSEŢI. El a invitat patru femei, alese pe ochi şi pe sprînceană, în Executivul de la Roma. Portofoliile cele mai importante le-a împărţit, totuşi, bărbaţilor – prietenii lui din partid. Dar, deşi au portofolii mai uşoare, cele patru “bambine” (“copile”), cum le alintă Berlusconi, fac o impresie foarte bună şi încîntă ochii asistenţei. Media de vîrstă a doamnelor ministru este de numai 34 de ani, în timp ce a domnilor miniştri, de 50, ceea ce înseamnă o vîrstă neobişnuit de “tînără” pentru guvernul italian, obişnuit cu “seniorii”. Frumoasa frumoaselor este însă Mara Carfagna, a treia din fotografie, de 32 de ani, care a primit un portofoliu social, cel al “Egalităţii Oportunităţilor”. E absolventă de Drept, fostă Miss Italia şi dansatoare la varieteu.

×
Subiecte în articol: externe