x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Banca Centrală a Rusiei prelungește restricțiile privind transferurile de valută în străinătate

Banca Centrală a Rusiei prelungește restricțiile privind transferurile de valută în străinătate

30 Sep 2022   •   15:45
Banca Centrală a Rusiei prelungește restricțiile privind transferurile de valută în străinătate
Sursa foto: antena3

Banca Centrală a Rusiei prelungește restricțiile privind transferurile de valută în străinătate până la 31 martie 2023, scrie Reuters.

În prezent este permisă transferarea lunară peste hotare a maxim 10.000 de dolari prin sisteme de transferuri monetare și până la un milion de dolari în conturi din străinătate de către cetățenii ruși și cei din state considerate "prietenoase" de către Moscova. 

Însă pentru cetățenii din statele occidentale, pe care autoritățile ruse le consideră "neprietenoase", și care nu lucrează în această țară, precum și pentru companiile care au legături cu astfel de state, sunt interzise transferurile de bani în străinătate. 

Decizia a fost luată de Banca Centrală a Rusiei în luna mai 2022, în contextul războiului  din Ucraina și a sancțiunilor impuse Rusiei de țările occidentale. 

 

×