Democraţii din Congres i-au făcut un cadou lui Barack Obama pentru cele 100 de zile în care a ocupat Casa Albă, aprobând bugetul de 3,4 trilioane de dolari, cel mai mare din istoria SUA, scrie antena3.ro.
În timp ce Obama făcea bilanţul primelor trei luni, Camera Reprezentanţilor a votat bugetul ce pune bazele reformei sistemului medical din America.La o întâlnire la St Louis, Obama a fost destul de binedispus în legătură cu primele sale 100 de zile. El a raportat că au fost făcute progrese, în pofida tuturor problemelor cu care se confruntă SUA, şi că poate vedea lumina la orizont.
Casa Albă a fost divizată în legătură cum să se marcheze primele 100 de zile, de teama unor acuzaţii de triumfalism prematur. În cele din urmă a hotărât să opteze pentru a le proclama un succes, deşi a recunoscut că mai sunt multe de făcut.
Astfel, Obama declara: "după 100 de zile sunt mulţumit de progresul făcut până acum, dar nu sunt satisfăcut". El a subliniat problemele cu care se va confrunta SUA, de la şomaj, la sănătate.
De altfel, momentul său de celebrare a fost umbrit de anunţul privind datele pentru produsul intern brut, care au arătat o cădere cu 6,1%, cea mai proastă performanţă din anii 50. (V.A.)