x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Barbarie fără limite: Copii handicapaţi, folosiţi drept kamikaze, scuturi umane sau sclavi sexuali de Statul Islamic

Barbarie fără limite: Copii handicapaţi, folosiţi drept kamikaze, scuturi umane sau sclavi sexuali de Statul Islamic

de Istvan Deak    |    05 Feb 2015   •   19:53
Barbarie fără limite: Copii handicapaţi, folosiţi drept kamikaze, scuturi umane sau sclavi sexuali de Statul Islamic

Un copleşitor raport al Naţiunilor Unite privind soarta copiilor din teritoriile controlate de Statul Islamic în Irak scoate la iveală barbarii îngrozitoare. Numeroşi copii, în special din rândurile minorităţilor, dar şi cei cu deficienţe mintale sau locomotorii, sunt folosiţi drept kamikaze, sclavi sexuali, scuturi umane.

ONU denunţă recrutarea în Irak de către “grupuri armate”, în special de către Statul Islamic, a unui mare număr de copii, inclusiv handicapaţi, pentru a-i transforma în combatanţi, kamikaze sau scuturi umane, precum şi a-i supune unor agresiuni sexuale sau alte forme de tortură.

“Este o problemă enormă”, a declarat pentru presă Renate Winter, unul dintre cei 18 experţi independenţi membri ai Comitetului pentru drepturile copiilor al Naţiunilor Unite (CRC), a cărui sarcină constă în asigurarea respectării de către state a punerii în practică a tratatelor internaţionale referitoare la drepturile minorilor şi care a întocmit un raport privind situaţia copiilor din Irak.

“Copiii sunt utilizaţi drept kamikaze, inclusiv copii handicapaţi sau cei care au fost vânduţi unor grupuri armate de către familiile lor”, subliniază autorii raportului dat publicităţii de presa internaţională. Ei explică astfel cum anumiţi minori au fost transformaţi în scuturi umane, pentru a proteja obiective ale Statului Islamic de lovituri aeriene, forţaţi să activeze la posturi de control sau cum sunt folosiţi pentru fabricarea de bombe pentru jihadişti.

Comitetul cere Bagdadului să condamne recrutarea unei persoane de până în 18 ani în conflictele armate. CRC a denunţat numeroase cazuri în care copii, în special din rândul minorităţilor creştine sau yazidi, sunt supuşi unor violenţe sexuale şi altor torturi sau pur şi simplu asasinaţi de către membrii Statului Islamic.

Chiar dacă Guvernul irakian este responsabil, oficial, de protejarea populaţiei sale, Winter a recunoscut că actualmente este dificial să-i condamni pe cei din grupurile armate care nu aparţin statului pentru astfel de acte.

Potrivit acesteia, Guvernul irakian trebuie să depună eforturi să facă tot posibilul pentru a-i proteja pe copiii din zonele pe care le are sub control şi pentru a-i extrage pe ceilalţi din zonele controlate de Statul Islamic. Comitetul subliniază, totodată, că anumite încălcări ale drepturilor copiilor nu pot fi atribuite doar jihadiştilor.

×