Preşedintele Traian Băsescu va participa, marţi, alături de alţi lideri ai lumii, la ceremonia de inaugurare a pontificatului Sanctităţii Sale Papa Francisc, ca Episcop al Romei, Succesor al Apostolului Petru şi Suveran Pontif al Bisericii Catolice, informează Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului a mai făcut o vizită la Sfântul Scaun luna trecută, imediat după ce Papa Benedict al XVI-lea a decis să se retragă.
Grăbiţi
Şefi de stat şi de Guvern au început să sosească la Roma pentru a asista marţi dimineaţă la mesa de întronizare a Papei Francisc, care urmează să reunească sute de mii de credincioşi, relatează AFP.
La ceremonia de la Vatican vor participa zeci de şefi stat şi de Guvern din întreaga lume. Vicepreşedintele american, Joe Biden, a ajuns deja la Roma şi conduce delegaţia Statelor Unite. Între demnitarii deja prezenţi în Oraşul Etern se numără şi preşedinţii mexican Enrique Pena Nieto şi chilean Sebastian Pinera.
Vor fi prezenţi, de asemenea, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, premierii francez şi spaniol, precum şi o serie întreagă de şefi de stat.
Autorităţile de la Roma se pregătesc intens pentru acest eveniment şi au anunţat că marţi, până la ora locală 14:00, oamenii vor putea călători gratuit cu metroul.
Preşedinta ţării natale a primului Papă orginar din Americi, argentiniana Cristina Kirchner, sosită duminică, urma să se întâlnească luni cu noul Suveran Pontif. Relaţiile dintre Kirchner şi fostul cardinal Jorge Mario Bergoglio nu au fost întotdeauna armonioase, deoarece acesta nu se abţinea să critice puterea pe când era arhiepiscop la Buenos Aires. America Latină - unde trăiesc 40% dintre catolici - va fi bine reprezentată.
Se scrie istorie
Momentul va fi unul istoric pentru creştinătate. Capul Bisericii Ortodoxe,, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartholomeu I, a anunţat că va lua parte la slujbă, un gest fără precedent. Este pentru prima oară de la Marea Schismă din 1054, care a marcat despărţirea bisericii de la Constantinopol de cea de la Roma, când un Patriarh ortodox de la Constantinopol ia parte la o astfel de ceremonie a Bisericii Catolice.
Papa Francisc, care seduce prin simplitate, şi-a creat deja un val de popularitate în rândul credincioşilor, iar prefectul Romei a declarat că se aşteaptă ca aproape un milion de persoane să asiste la mesa de întronizare.
Sensibil la criza economică actuală, Papa argentinian şi-a sfătuit compatrioţii să evite să traverseze Atlanticul. În schimb, el i-a îndemnat "să îi ajute pe săraci".